Nu mă împac...

Iubesc durerea. M-am învăţat cu ea şi când încearcă să-mi curgă mierea fericirii prin vene mă doare. Durerea e eficace, e directă şi de la ea ştiu mereu la ce să mă aştept. O cunosc, o ştiu pe de rost, aproape la fel cum nu mi-am ştiut niciodată rostul. Fericirea mă sperie, simt că nu e pentru mine. Suferinţa îmi calmează răbufnirile, paşii, accesele de teamă. E durere şi atunci mi-e bine. Cu partea veselă nu mă pot obişnui. În marea-mi de tristeţe zilnică ştiu să înot, îmi pot bea cafeaua liniştită. În calmul siguranţei pe care tristeţea mi-o dăruieşte ziua mea poate să înceapă. Eu cu fericirea nu mă împac...