Privesc la tine in suflet si vad atatea lacrimi supuse ce bucuria au uitat s-o planga. Si inlauntrul tau, iubite, am intrezarit ceea ce inima mea se cheama. Cum a ajuns acolo? Pentru o clipa am crezut ca nu o vrei, dar mi-am dat seama ca m-am inselat. In tine ma regasesc si totusi nu ma caut, in tine vreau sa fiu ca sa traiesc, de aceea am sa curat tot ce a fost durere si lacrimilor tale am sa le cant un cantec strengaresc. Si vor pleca, stiu sigur ca acolo unde sufletul respira lumina si unde iubirea e stapana lacrimile mor pe rand, de dorul durerii. Si daca se vor vrea a curge iarasi, ochii mei prin tine vad si vor plange in locul alor tai. Si bantuite daca vor fi de ura razele lunii ce cad pe trupurile noastre inlantuite sa nu te sperii, te invesmantez in mine si aparat vei fi. Te-am asezat pe fruntea mea, iubite, precum laurii pe tamplele castigatorilor antichitatii, e dulce vinul iubirii tale si te visez fara de busuioc sub perna. In somn adanc ma cufund la tine in brate si ochilor divina desfatare le daruiesc caci luna stie ca sunt foc si tu la fel. Regasirea noastra ma recompune pas cu pas si cu tine sunt aici, acum, acolo si oriunde. Pleaca unde te cheama viata, poti vindeca si poti dezlega, caci acesta ti-e harul! Pleaca in alte timpuri daca vrei! Fii unde vrei caci timpul ti-e dat sa fie al tau si numai tu poti alege ce ti-e dat! Timpul insa este iubirea mea toata caci in tine vad destul de multe vise...
