Lumina care va veni

Mi-e mestesugul cunoscut, ce-i drept nu multi pot aseza cuvinte ce-si dau duhul in altele ce se nasc in aceeasi clipa. Am risipit destule vorbe si destul timp din ce aveam, dar gata! De acum voi lua din ce-i prea plin in suflet si in minte si voi asterne in Cartea Vietii nemuritoarea-mi iubire pentru tine. Au fost atatia care au inteles gresit ce mestesugu-mi presupune, nu sunt viermi in crisalide, asteptand sa renasca fluturi, sunt rame care cred ca zboara si ca viata lor e sfanta. Sunt ceea ce s-ar putea numi duhoare, copii care copiaza din ceea ce lumina lumineaza altii. Nu-ti fie teama, nu judec, dar nu cred in schimbare! Poate parea ca unii lupta sa aduca dreptate in lume, poate parea ca se gandesc la binele celor de langa ei, dar sunt simpli, si nu in sensul bun, caci tot ce este simplu e frumos, stiu de la tine. Nici profunzime nu au desi ei cred ca da si se hranesc cu seva buruienilor ce cresc la margine de drum. Florile de camp nu se lasa culese, de aceea se ofilesc atat de repede, caci nu suporta sclavia. Sunt iubitoare ale libertatii. A libertatii de a inflori stiind ca nimeni nu le va culege, infloresc pentru ele insele, descoperind frumusetea data de Sus in interiorul lor. Si oamenii ar trebui sa faca la fel, dar le este greu. Vor veni zile de intuneric si va trebui sa luminam. Ca sa luminam avem nevoie de curatenie, iar pentru a curata avem nevoie sa ardem tot ce nu ne mai trebuie, indiferent cat de greu ne este. FOCUL curata, arde, vindeca. Mestesugul meu presupune deci sa adun din prea plinul sufletesc si Cartea Vietii nemuritoarei mele iubiri pentru tine o vei citi in ziua cand intunericul va veni. Lumina vei avea, iubitul meu, destula! Floare de camp sunt si infloresc inlauntrul meu, caci am primit aceasta binecuvantare de Sus. Ce cred cei ce raman in intuneric despre seva mea, e doar tacere pentru urechile mele. Dar mi-ar fi placut sa stiu ca si ei vor inflori la lumina care va veni...