Rosteste-ma in fiecare dimineata, asculta-mi cerul sa vezi daca este senin, priveste-mi tristetea in ochi si alung-o caci ai puterea, stiu, doar tie ti-a fost data! Am alergat spre tine si cand sa te cuprind mi-am dat seama ca ma indepartam. De aceea ma durea urechea, de aceea dorul imi zvacnea in timpane, doar plansul meu te mai calauzeste sa ajungi la scara rostului acestui inceput de an. Sunt iarasi langa tine, sunt iarasi pasul tau spre infinit, esti iar acel sens unic pentru mine si esti ametitorul cuvant ce-mi intregeste fiinta. Covarsitoare desprindere de moarte e viata, suflet drag, iar prinderea noastra are timpul oprit la astazi. N-am sa mai fug si n-am sa te las sa pleci, pentru ca noi doi nu ne putem ascunde, avem un sens pe care trebuie sa-l randuim si nu e nevoie sa rostesti nimic din tot ce stii. Nu vreau, in schimb, sa uiti ca esti linistea gandurilor mele, esti focul verii care va veni in vatra caminului ce ne asteapta la iarna viitoare si esti semnul pe care il apar de frig si de inghet cu lacrima dorintei mele fierbinti de a lecui. Am sa vindec clipele pierdute, am sa pansez cu zambete zgarieturi firesti, am sa-ti sarut rana lasata dintr-o joaca si liniile din palmele tale le voi indrepta spre mine. Ieri si maine ce rost au cand doar astazi e ritmul nostru simplu, firesc? Eu astazi si tu astazi, conjuga-ma si te conjug, ne este data amandurora puterea de a iubi profund si a ne implini. Eu te rostesc in fiecare dimineata si te ascult sa vad daca cerul ti-e senin, privesc tristetea ta direct in fata si am curaj sa-ti spun ca te iubesc...
