Cand simt durerea, iau forma pietrelor si ma afund in ele. Pe mine poti construi o piramida si astfel lumea intreaga o pot sustine cu iubirea mea. Suratele mele pietre ma cunosc prea bine si stiu ca pot respira in ritmul lor si alung inchinatorii cu tacerea mea. Abia atunci au parte de liniste si ele. Din lunga-mi adormire printre ele, m-am trezit la auzul glasului tau si ca sa pot sa plec din locul in care impietrisem am cautat o piatra de forma mea. La inceput nu am reusit sa fac vreun pas. Trupul mi-era uimit si bucuros ca se trezea. Cuvantul rostit de tine la solstitiu, cand ai aflat ca iarna va curata prea multe suflete, a ajuns la mine caci astfel de stele era sortit si amaraciunea care m-a impietrit a devenit senina dintr-odata. Stiai ca frigul vine peste lume, stiai de mine unde sunt si mai ales ca daca vei rosti cuvantul ma vei trezi din somn si spre tine voi face primul pas. Poate ca par tulburata, poate ca sunt ametita de lungul somn, poate ca-mi pare o amagire strigatul tau, dar nu ma pot minti ca nu te simt. Te simt atat de aproape, te simt in mine, cheie de demult, te simt zburand, te simt iubindu-ma, te simt...
Se-nalta vantul, dragul meu, iar viata merge mai departe, e timpul nostru astazi, timp pentru trait. Iti amintesti, chiar inainte sa fim fiinte omenesti, stropi de apa vie, priveam cu jind la ceea ce iubire vedeam si eu, si tu. Dorinta ne-a auzit-o si astfel unul pentru altul ne-am nascut. Ti-a fost strigatul puternic daca din piatra m-ai trezit la viata si daca stii care e drumul, daca stii cat stii ca stii, nu rosti nimic, nu trebuie, intelegi ca stiu ca stii. Unde esti tu mi-e infinit, unde respiri mi-e dor sa fiu si eu, deci astazi am sa-ti bat la usa si am venit ca ai strigat si te iubesc...
