Întregul

I-am văzut ieri, îi văd şi astăzi, cu siguranţă îi voi vedea şi mâine... Cei mai frumoşi nebuni pe care îi cunosc merg pe stradă fără să le pese că sunt arătaţi cu degetul pentru că sărutul lor creează invidii. Piatra iubirii lor străluceşte şi nimeni nu poate certa ploaia că-şi doreşte atingerea lor, nimeni nu poate obliga soarele să nu le mângâie obrajii dimineaţa, nimeni nu poate împiedica fulgii de zăpadă să alerge în întâmpinarea lor. Paşii lor au acelaşi ritm, gura lor acelaşi cuvânt rosteşte, ochii au aceeaşi bucurie şi mâinile lor aceeaşi căldura împărtăşesc. Aleargă iedera să înveţe protecţia braţelor lui, se străduieşte grâul să încolţească precum o face pântecul ei, ar vrea macul să aibă culoarea lor şi pianul cafenelei unde şemineul sărută buturugile trosnind ar vrea să le cunoască notele iubirii, să cânte acel cântec al inimii lor. E multă tristeţe pe chipurile cumetrelor pregătite de curăţenia de Crăciun căci nu au scos gunoaiele din casă la vremea potrivită, de aceea trecerea sufletelor pereche luminând totul în jur le deranjează. Se pleacă până la pământ copacii în semn de respect căci ei cunosc însemnătatea întregului şi din frunzele rămase pe ramurile lor le-au încropit o carte numai pentru ei. Pe filele-frunze povestea lor va rămâne vie pentru totdeauna căci păsările albastre o vor purta pe aripile lor până la cer...