Secretele mării

Marea şi-a lăsat secretele în scoica sufletului meu, mai albastră ca cerul senin. O tot ascult în vremurile neîmblânzirii şi în palma ta număr fărâmele de viaţă rămase. Vocile corăbierilor care au iubit-o mai mult decât orice sunt la fel de puternice precum susurul izvoarelor de stâncă în plin deşert. Pentru că sunt secrete, las seceta să triumfe în jurul meu până dincolo de veacuri. Depăn firul vieţii ei şi sparg ura strânsă în mii de cioburi pe care le adun şi le prefac în nisip, pentru că doar strălucirea e folositoare. Dacă vei trece pe malul mării mele vom face un foc mare din vreascurile trecutului şi vom arde răul aţipit pe drum cu parfumul de tămâie din buzunarul secret al zilei de astăzi. De prea multă ascultare, scoica mea albastră a aruncat în palmele mele perle, răsfrângeri de lună în soarele ce curge-n valuri.
Din ele se naşte iubire, iar singurul secret împărtăşit cu marea eşti tu.