De s-ar putea să-mi priveşti în suflet uneori ai înţelege tremurul firesc al clipei în care te-am ţinut în braţe pentru prima dată. De aş putea ţi-aş prinde zâmbetul în fluturi ca să luminez pământul şi aş strânge în palme puf din somnul tău dulce să-l suflu peste cei care nu dorm. Dacă mi s-ar permite aş păstra primul tău pas într-o cutie muzicală pentru cei ce nu ştiu cum e să se ridice pe vârfuri. Am în podul palmei drepte cea dintâi atingere a piciorului tău grăbit să vină pe lume şi la urechi mi-am prins cercei din primele tale cuvinte. Mi-e atât de albă amintirea primului tău dinte, iar culorile îndelung aşezate de mâinile tale pe pânzele corăbiilor mării de lângă care nu mai voiai să pleci îmi veghează nopţile. Când fiinţa-ţi obosea, e adevărat destul de rar, leagăn ţi-au fost mereu braţele mele şi pătură să-ţi ţină de cald gândurile mele de lumină ţi-au fost.
Din potrivire în potrivire de pernă, din pas în pas şi din poveste în poveste cea dintâi notă a răsărit într-un carnet cu alte foi decât al meu. Anotimpurile şi-au luat misiunea de a te conduce la şcoală în serios şi ochii lor sunt ochii mei, căci neliniştea mea e neliniştea lor. Pesemne pijamaua ta rămâne mică la fiecare ploaie, iar nările mele vor păstra mereu parfumul de după scalda ta dintâi. Genunchiul tău rănit primeşte şi astăzi sărutul meu de vindecare, părul tău se lasă mângâiat de mâinile mele, fruntea ta mă lasă să-mi rostesc binecuvântarea şi tăcerea ta-mi dă răgazul de a-ţi spune Te iubesc, fetiţa mea!
