Minunea din viaţa mea are culoarea ta. Uneori, când vrei să auzi iarba mă iei de mână şi mă duci în poiana ta verde, acolo unde Luna, naşa ta, e stăpână. De fiecare dată mica vulpe roşcată răspândeşte zvonul că venim şi un covor de licurici se aşterne să-ţi facă drumul luminos.
Întreaga suflare a poienii se îmbracă în straie de sărbătoare, chiar şi puii de lup ce-şi schimbă dinţii de lapte îţi ies în întâmpinare căci nu există nimeni care să-ţi reziste. Iepuraşii ţi-au croit o rochiţă din puf dulce, ciocănitoarea ţi-a încropit o coroniţă din macii roşii, vântul se joacă prin părul tău şi face iarba să cânte cea mai frumoasă melodie. Veveriţele sapă în căutarea celei mai frumoase nuci pe care au ascuns-o cândva, undeva. Mama Ursoaică a gonit toate albinele şi a ales cea mai bună miere ca să-ţi îndulcească buzele şi, supărată pe ea, Regina albinelor ţi-a făcut din ceară cea mai drăguţă păpuşă, să ai cu ce te juca. Broscuţa mică şi verde de pe marea frunză a iazului ţi-a pregătit o minge verde, doi mici şerpi te păzesc de insecte, un porumbel alb te veghează din înaltul cerului, la fel şi o armată de îngeri chemaţi de rugăciunile rostite în ceas de seară pentru tine, puiul meu, de mine, mama ta...Te simt mereu lângă mine, câteodată respirând pentru mine atunci când nu am forţa s-o fac. Un om mic cu suflet mare, vorbesti puţin din ceea ce gândeşti mult, nu crezi că ai nevoie de sprijin căci ţi se oferă suficient din ceea ce ai nevoie, priveşti pe sub sprâncene să nu pari intimidată. Zâmbeşti să vezi lumea zâmbind, nu cauţi prea multe răspunsuri la întrebările tale ştiind deja o parte dintre ele. Mi-ai spus astăzi că dacă adun scânteile din oameni pot crea viaţă şi că degeaba mă ascund pentru că oricum se vede tot până la sufletul meu. Da, draga mea, acum am înţeles de ce tot ceea ce nu ştiu ascult cu sufletul şi simt cu inima. Cele mai frumoase răspunsuri le afli întotdeauna din gura copilului tău.
