Ţărmul Ultimei lacrimi

Sunt sute de catarge la Ţărmul Ultimei lacrimi. E locul unde nimeni nu poate fi judecat de nimeni. E locul unde mersul tânăr e tânăr şi mersul bătrân e bătrân. Aici există alei albe pe care pot merge mână-n mână vise şi visuri. Se rostogolesc din cer înţelepte alegeri şi nimeni nu poate fi socotit învins. Cei ce se nasc aici sunt fără datorii, iar lor nedreptatea le este necunoscută. Nici cutele de la colţul buzelor nu pot respira aerul mării ce scaldă Ţărmul Ultimei lacrimi. Departe sunt temple ce au ars, departe sunt castele de nisip, departe nu se găsesc culori pentru picturile divine. Dar toate sunt departe... Aici, la Ţărmul Ultimei lacrimi, am ajuns şi eu astăzi şi te-am prins de mână în cea mai pură formă a ta. Îţi curge prin sânge credinţa şi eşti dovada că Dumnezeu lasă robinetul iubirii deschis. O floare albastră intenţionat pictată într-un colţ de tablou de un suflet plecat în căutare de culori ne-a unit în linişte şi rafturile casei noastre sunt pline de cuvinte. Mi-a fost atât de dor de tine, încât am lăsat pereţii albi. Petala sărutului tău s-a aşezat pe fruntea mea şi copiii ne aşteaptă pe ţărm. E timpul pentru Ultima lacrimă.