Timp pentru litere

Răsfoiesc cartea scrisă  împreună de atâtea ori şi o răcoare suavă îmi atinge obrajii. O mare de cuvinte alunecă spre mine şi-mi limpezeşte gândurile. Mi-am învăţat câmpia cu ochii tăi şi gestul lor de alint mi-a aşezat întotdeauna o pernă sub fruntea altădată neîmpăcată. E dimineaţă şi trupul mă doare de prea puţină culoare, dar răbdarea mi-a cuprins fiinţa şi ştiu că-n grădina cu rouă pot întârzia oricât adunând polen pentru rochia mea lungă. Condeiul scrijeleşte iarăşi cartea, citesc ce se aşterne şi ploaia se adună în rigola fântânii albe din mijlocul grădinii. Îmi îngrop obrajii în paginile nescrise şi liniştea lor încolţeşte speranţă în sufletul meu. Fluturi prinşi în piatra fântânii revin încet la viaţă şi aripile lor scutură păpădiile din jur. O ninsoare de petale adormite cuprinde grădina şi nu mai este loc decât pentru tine lângă mine. Bucuria mea aprinde frumuseţea florilor şi cartea noastră miroase a parfum de tei. E iarăşi vremea lor, e iarăşi vremea noastră, e iarăşi timpul pentru litere...