Dezmeticire

Acolo unde mă aştepţi e cald. Acolo unde eşti tu tristeţea nu izbuteşte să ajungă niciodată, căci ultimul ei fruct e la tine în palme. Acolo unde mă trimite inima cu gândul e brazdă nouă şi miez dulce de lumină, pentru că şi eu, şi tu am rupt cu dinţii din amărăciunea clipei. Acolo unde vreau să ajung nu trebuie să strig, nu trebuie să fug, nu trebuie să simt frică. Acolo e amurgul păsărilor călătoare, pe care l-am visat de atât de multe ori, e obrazul luminat al cerului peste care norii uită să aştearnă umbre. Acolo unde paşii mei se îndreaptă vorbele nu ucid, acolo nimeni nu e grăbit, acolo bunătatea e la ea acasă şi cei care se împodobesc cu faptele altora nu pot pătrunde. Acolo mă cheamă iubirea ta, acolo îţi simt vocea tălmăcindu-mă ca să înfloresc şi acolo meandrele timpului nu se mai numesc ore. Mă necuprinde taina sărutului tău şi peste cetatea tulburată de la atât de multă zăpadă zboară păsări albe, care îmi arată casa chipului tău de dincolo de copacii desfrunziţi ai trecutului.
Zăresc deja lumina caldă a ferestrei la care mă aştepţi zâmbind şi pasu-mi se iuţeşte a verdict final.
Lumina e musafira de la masa noastră astăzi şi în braţele tale îmi dezmeticesc fiinţa, obosită de atâtea vieţi în lipsa ta.