Câmpia tâmplei doare şi arşiţa ce vine cu paşi grăbiţi aduce miracolul adevărului.
Priveşte în ochii tuturor şi vei vedea ce sufletele au ascuns o viaţă, ascultă ritmul inimilor şi vei da peste carcase goale, mai albe ca zăpada.
Eu aud bătaia de clopot ce ne cheamă la ordine şi prin suferinţa îndurată ştiu că vom reuşi să ne păstrăm locul în braţele pământului. Mii de lacrimi cad acum de pe feţele rămase fără măşti şi cerul zâmbeşte, fericit că în sfârşit e liber. Ploi de vară se zbenguie frenetic deschizând larg porţile lumii.
Acum, când primăvara bate în ferestre, vom descoperi ce urme a lăsat zăpada despletită de soarele ce şi-a uitat timiditatea şi vrea să-şi unească soarta cu a noastră.
