Lăcaş solar de iubire

Văd soarele în apa mării mele şi nu doresc alt vis în care să-mi topesc fiinţa în iubire. Te port în mine cerc de foc şi aleg să-mi curăţ mâinile de calea cu stăpân. Liberă sunt astăzi, doar genunchiul mi-e rănit de rădăcinile trecutului, iar soarele adus de venirea ta mi-a vindecat neştiuta potecă spre mine. 
Pământul ia încet culoarea soarelui, la fel şi noi. Fierbinte adânc iese acum la lumină şi liniştea curge pe drum, nestinsă. Coji de suflete deschise astăzi simt sub tălpi, fructe coapte aşteptate de îngeri de atât de multă vreme.
Răni de destine omeneşti sunt vindecate de lacrimi de stele aşezate cu grijă părintească pe cer.
Vreascuri îndurate de pădure ani uitaţi de timp sunt arse de lumină şi totul devine curat. Ating acordul meu cu tine şi mă arunc în braţele focului viu care eşti, lacas solar de iubire. E soare peste noi şi peste lumea în care vine viaţă iar.