De atâtea ori am privit de la fereastra aceasta visând cu ochii deschişi.
De atâtea ori mi-am sprijinit fruntea de ea când afară ploaia trăia pentru mine.
De atâtea ori bucăţi din sufletul meu s-au lipit la loc cu fulgi de nea readucându-mă în simţiri.
De atâtea ori mâinile mele au mângâiat lemnul ferestrei de la care te-am zărit întâia oară.
De atâtea ori clarul dimineţii ofta după aburul cafelei pe care o sorbeam la fereastră visând la tine, iubitul meu alb.
De atâtea ori mi-am legat rănile cu fâşii de cuvinte calde ce miroseau a păpădie vindecătoare.De atâtea ori dragostea ne-a fost binecuvântată de soarele ce trecea prin fereastra mea limpede.
De atâtea ori de la fereastra mea, ierburi vesele şi flori de câmp legate de pământ cu credinţă fără margini ne-au ascultat vorbele de iubire.
De atâtea ori mi-am scuturat gândurile cu blândeţe încercând să mi te aduc mai aproape. De atâtea ori spectacolul vieţii mi-a izbit retina de la fereastra mea atât de ferm închisă într-un perete alb.
De atâtea ori am stat de strajă, despletindu-mi firele sorţii în încercarea de a mă regăsi pe mine însămi, de a te regăsi pe tine.
De atâtea ori am murit la fereastra mea încât Astăzi sunt liberă de suferinţă şi Ieri şi Mâine se feresc de mine şi de libertatea mea...
...Dar...
... Fereastra mea arde acum în casa dărăpănată a unor oameni fără de noroc, iar căldura pe care lemnul ei îl oferă acestor suflete, ce nu cunosc încă trezirea, ne înalţă mai albi, mai puri, mai generoşi şi iertători.
