Miroase a lumina si a astru ce da pe afara de iubire.
A tine miroase si eu catre acolo ma indrept.
Nu am cum rataci calea, caci ma duc de mana copacii si florile de gheata de la fereastra ta imi canta miraculos calauzindu-mi pasii.
Mi-e bine gandind ca drumul catre tine e cand abrupt, cand lin, cand dureros, cand vindecator si linistit.
Nu e rost de alegere nefasta aici. Pe tine te-a simtit floarea mea de pe crestele inalte ale inimii mele, acolo unde ai reusit sa ajungi cu muzica ta. Mi-ai tot inganat-o la ureche seara de seara pana cand n-am mai putut respira fara ea. Mi-am dus de nas inima o vreme, dar atunci cand ai venit nu a mai rezistat si a inflorit. Si zambetul a fost cadoul tau. Zambesc si acum la amintirea acestui gand. S-a albastrit o casa intr-o noapte rascolita de furtuna si mirosea a vin si a tine si-a iubire si cred ca si a fiinta care sunt mai mirosea. Si am rasfoit atatea carti, am scris ceva sonete, de tine mi-ai cantat si asa de calmi in dimineata am intrat. Poate ca a trecut vreme de atunci, sau poate nu. Poate ca am plans crezand ca nu am timp cu tine, sau poate nu. Poate ca am vrut sa stau mai mult cu tine. Sigur ca am vrut. Dar abia astazi, acum la cea dintai zapada de lumina am inteles ca am tot timpul din lume in timp ce catre tine ma indrept. Si casa imi zambeste de la departare, o vad, e mica, dar plina de caldura. Si in suava inserare de dinainte de Craciun te vad in pragul casei cu bratele deschise si-ti multumesc ca mi-ai dat darul de-a cuprinde in palme lumea iubindu-te, iubindu-ma, iubindu-ne...
