Sunt doar o pana alba, m-a pierdut un inger cand lupta pentru dreptate.
Am dormit in bratele vantului care m-a purtat lin pana la tine si m-ai prins din zbor. Nu stiam ca ma cunosti, nu stiam ca palma ta e atat de calda. Nu intelegeam nici de ce mirarea mea te mira. Alba mea lumina se potrivea cu rasuflarea ta, radacina mea incapea perfect in inima ta si in linistea camerei tale flori de gheata ne zambeau la ferestre. O stea sclipea si ea in semn de bucurie ca in caderea mea am fost vegheata si am ajuns acolo unde trebuia. Vantul ce m-a purtat la tine mi-a tot soptit sa am grija sa vad bine caci comoara ascunsa se afla chiar in fata mea. Abia cand atingerea ta m-a pastrat pentru sine am inteles ca aceasta pana alba care sunt e numai pentru tine. Tu scrii mereu, niciodata la fel, si muze sunt pe la rascruci nenumarate, de aceea ti-am fost daruita de ingerul care lupta pentru adevar si dreptate, ca in loc de cerneala sa folosesti lumina mea. Senina ti-e de acum privirea, limpede ti-e gandirea, caci focul dinaintea mea mi-a curatat venirea. Ti-a insemnat pe frunte trecutul, sa nu-l uiti, si ti-a luat hotarul, acum esti liber sa strabati pamantul si sa treci de toate portile menite. Nu-ti face griji, ai nemurirea in palma ta, e de la alba mea lumina, si nu ai cum sa ma pierzi caci rostul nu mi se poate sterge. A ta, sa scrii, sa asterni din ce primesti, a ta, sa intelegi ca intelegerea ti-e data. A ta, sa poti sa daruiesti din tot ce esti, a ta, pentru ca EL ti-a auzit chemarea... Si eu am auzit ca ai fi tu prea alba mea menire, am dat crezare vantului si am ales comoara-ti din privire!
