In cercuri mari m-am inaltat si de acolo am privit coama de lemn a scaunelor ce asteptau tacand la randu-le. Presimitiri de vreme buna imi racoreau palmele pregatindu-ma astfel pentru iarna ce intra in semicercul unde stapana eram eu. Decorul era luminat de zilele senine dinlauntrul meu si chiar daca nu rosteam nici un cuvant, curcubeul descria in locul meu caruselul magic al mesei rotunde a tacerii... Dar descrierea lui nu avea cuvinte, ci iarba, vant, pietre albe, nume de oameni care au plecat demult, lumina, tipete netipate si nelacrimi... Calea mea a fost visata de luna si arcul peste timp l-am aruncat avand sageata inmuiata in iubirea pentru tine...
La masa tacerii mele te invit si-ti astern o fata de masa alba cu ore ce curg doar in ritmul meu, asa ca nu vei intarzia la cina niciodata...
La masa tacerii mele iti asez scrumiera din argintul glontului ce te-a atins in alta viata, pe care l-am pastrat atunci cand te-am vindecat de rana lui. Fumeaza linistit! Aici vantul indeparteaza raul imediat si nimeni nu te poate gasi.
La masa tacerii mele, din framantata mea fiinta iti voi rupe bucati aburinde si ti le voi oferi cu putina sare alaturi... La masa tacerii mele voi chema porumbeii sa culeaga semintele urii celor ce nu inteleg limbajul florilor.
La masa tacerii mele chem talmacii sa traduca pentru cei neinitiati in tainele firului alb, al iubirii.
La masa tacerii mele vei sta pe scaunul care sunt cu spatele spre timpul care curge in ritmul celor de dincolo de noi, al celor din alta dimensiune ca a noastra...
La masa tacerii mele vei gasi in piatra daltuit de lacrimile planse de mine numele tau drag... Si da, e multa vreme de cand te astept, iar masa tacerii mele a alba ca si panza corabiei cu care te-ai intors acasa, suflet drag!
