Chiar pasii celor ce indraznesc sa se indrepte spre ea sunt moi, iar talpile parca se topesc in pamantul ce se straduie sa nu-i inghita.
Unii se opresc la jumatatea drumului, altii dupa cel dintai pas. Nu e usor, dar nimic din ce este frumos si simplu nu este astfel. Daca era floare la ureche am fi invatat rabdarea toti pe cruce...
Dar cum rabdarea este un har divin, sfarsituri trebuie sa avem cu toti de cate ori este nevoie ca sa putem incepe sa traim.
Au fost la capatul caii spre poarta de lumina multi, au reusit sa nu ramana in afara vietii, iar astfel rabdarea le-a fost rasplatita. Au cunoscut raspunsul si intrebarea, au cunoscut iubirea.
Pe cei mai multi i-am vazut intrand in pamant, una cu el si de acolo nu prea ii mai poate scoate cineva. Umbre intr-o lume in care nu mai curge sange si unde nici minciuna nu rodeste. Doar ochii le-au ramas pe brazda in care au intrat si de acolo incearca regrete, atat le-a mai ramas.
Sunt insa fericitele fapturi de lumina ce-si impletesc cununa din spicele culese de pe drum. Acestea au aruncat seminte inainte, iar rodul lor le-a asigurat trecerea spre poarta de lumina.
Ele merg in paralel, tinandu-se de mana si culegand cu grija fiecare samanta, fir, chiar si neghina le-am vazut luand. Am inteles ca dincolo de poarta este nevoie si de ea.
Isi iau trairile cu ele, fapturile de lumina, si trec prin poarta deschisa cu mainile amandoua de Universul ce le asteapta.
Unii dau foc acestui camp, cu gandul ca le face trecerea perfecta... dar focul desi curata si arde scoate si fiarele din pamant. Astfel, printre acestea e foarte greu sa descoperi un loc in care piciorul sa-l proptesti.
Copiii sunt suflete inapripate ce nici nu ating pamantul in drumul catre poarta de lumina... Zborul lor este inalt si albastru si imprastie iubire din cer, iar astfel pamantul rodeste mai bogat la trecerea lor.
Si in drumul nostru spre poarta am descoperit, chiar daca ne este zdrelita carnea de prea dese ingenuncheri, ca iubirea noastra nu se masoara in clepsidra.
Infinitul ne-a purtat aici si ne-a vegheat pasii, iar ingerii au alungat norii de pe cer cu aripile lor. Suflete paralele suntem, iar vibratia ne este una, mai generoasa ca lumina.
Si ninge in urma noastra, ninge adanc si curgator. Se framanta in continuare firea ramasa in dimensiunea pe care noi o parasim, se lupta impotriva a tot si toate si gandurile LUI se incearca a fi palpate...
Noi am lasat campul de lupta si in paralel am batut cuvinte la cald, potcoave de lumina am facut din ele pentru ca urmatoarele suflete paralele sa stie ca le este deschisa calea spre ascensiune. Ne-am golit mintea de ganduri aiurea si am lasat iubirea sa o umple. Din sufletele noastre ne-am facut inel si acum infinitul ne poarta pe degetul lui...infinit...
