Eu simt doar alb si sunt chiar langa tine.
Pe o balanta din aur ne cantarim impreuna menirea si asteptam ziua marii treceri. Mai trebuie doar sa ninga.
Dar mai inainte trebuie sa treaca focul peste noi.
Va arde tot ce e neclar si indecis, va curata minciuna si durerea, va stapani deplin inversunarea, ura, razbunarea. Focul trebuie sa vindece tot ce este ranit, trebuie sa lase mahnirile sa iasa la lumina, sa arda blestemele aruncate la manie si sa alunge temeri si regrete.
Dar nu putem echilibra balanta din aur pana cand nu se trezesc si ceilalti, deci trebuie sa asteptam ca ei sa-si arda degetele atunci cand focul va veni. Doar astfel vor intelege ca relatiile nefolositoare trebuie indepartate si ca tot ce este rau cu adevarat nu poate patrunde dincolo de poarta marii treceri. E marea bucurie a unimii, intrepatrunderea razelor de lumina dintre noi. O panza de paianjen imensa ce nu poate fi rupta, nu poate fi distrusa, caci e numai iubire fara limite, bunatate, candoare, credinta desavarsita si lumina, atat de multa lumina. In ziua in care zapada va cadea fulgii vor echilibra balanta, iar noi vom aduna semintele pe care altii nu le-au vrut. Vom aseza in pamantul fertil din sufletele de lumina ce ne sunt aproape si lanuri pline de rod vor da culoare universului ce asteapta sa-l atingem.
Suflet bun, prieten drag, frate al meu, deci nu cobori de verde ti-e speranta, caci eu sunt alb si sunt chiar langa tine.
