Nu pot să las lutul să ia încă formă, am nevoie de timp să pot să înţeleg sensurile curgerii iubirii. Ceea ce sufletul priveşte, ochii nu pot vedea, ceea ce sufletul aude, urechile nu pot auzi, ceea ce ascunde sufletul nu poate fi adus la lumină de Pandora, oricât ar da capacul într-o parte. Sufletul este lumina de dincolo de gând şi stele, este ceea ce cuvintele nu pot descrie. Nu plec de lângă tine, nu cutez să te las fără aer, nu pot face paşi pe nisip mişcător şi nu pot trăi în afara ta. Muzica pe care o ascult lângă tine mi-e neveştejită floare de colţ pe stânca cea mai înaltă din sufletul meu, acolo unde numai tu poţi ajunge. Te binecuvantez, iubitul meu alb cu ultimul prag! Te binecuvantez cu ultima trecere! Vom face pasul împreună. A trebuit să murim puţin ca să putem renaşte, a trebuit să aşteptăm puţin într-o anticameră stingheră, a trebuit să ne răsfrângem unul în ochii celuilalt ca să desluşim adânci neînţelesuri. E dreptul nostru să vedem când salcâmii vor scrie versuri pe crengile pe care iarna îşi găsise adăpost cândva, e dreptul nostru să ne acoperim cu iubire călcâiele şi să sorbim seva de stele privind cerul mână în mână. Şi e dreptul nostru să aducem la lumină nepământeana zi de astăzi, nepământeana noastră clipă de răgaz, nepământeana noastră iubire...
