Vreau să ştiu

Hăţişuri mi-au sfâşiat deseori carnea tălpilor, târâtoare şi-au încercat veninul din dorinţa de a mă opri din drumul spre menirea-mi, cuvinte surghiunite de dicţionar şi-au înfipt colţii în frageda mea mână ce încerca să ţină aprins felinarul. Dar ştiam că nimic nu mă putea opri din drum şi dacă încă rezistam era semn că e cartea deja scrisă. Mereu atinse de ghearele unor gânduri rele, veşmintele mele ajunseseră mici fâşii pe care vântul le încurca în trecerea lui. Întâlnirea cu tine mi-a dăruit atingerea de care aveam nevoie ca să pot lumina şi pentru mine, nu doar pentru cei din jurul meu. De la tine am învăţat că exist şi dincolo de durere, că oamenii merită adevărul, că merită să lupt şi să trăiesc. Vreau să ştiu de ce astăzi fac salturi şi nu mai păşesc la fel ca ieri! Vreau să ştiu de ce în ciuda vremurilor, ce lasă cicatrice sufletelor, pe mine mă înfloreşte ameţitorul parfum de om ce-l simt în preajma ta! Vreau să ştiu de ce rănile mi se vindecă, veşmintele-mi dăruiesc culori mai vii ca niciodată şi cuvintele mi se aştern în cale îndemnându-mă să păşesc fără să mă mai tem! Vreau să ştiu de ce împărtăşesc cu tine lacrima florilor de dincolo de poarta deschisă cu cheia iubirii, de ce simt că pot alunga duhurile rele ce te-au bântuit atât, de ce mă frământă nerostirile tale, de ce mă doare neatingerea ta, de ce mă văd rostuită ţie când tu încă nu te-ai dezmeticit din trezire! 
Vreau să mă las pradă bucuriei de a arunca tristeţea ta în cele patru zări, vreau ca sărutul meu să ardă vindecându-te şi muzica mângâierilor mele să-ţi încălzească sângele şi să alergi spre partea ta de viaţă! Vreau să contemplu răsăritul prin ochii tăi după ce nodul tău gordian s-a dezlegat singur de dragul firului Ariadnei ce m-a adus la tine. Povestea lor abia începe în timp ce a noastră continuă. Vocea mea topeşte gheaţa zăpezilor din iarna trecută, iar inima ta bate din nou. Eşti încă viu, iubitul meu alb şi trecem amândoi prin marea schimbare, mână în mână şi suflet în suflet!