Lacrima

M-am impacat cu moartea astazi si ultima mea lacrima i-am daruit-o ei. Am compatimit-o sincer pentru ca nu stie cum se nasc saratele perle ce cad deseori pe obrajii nostri. Am imbratisat-o cu toata forta iubirii de care sufletul meu este in stare si i-am inteles menirea. Fara ea nu am cunoaste adevarul. Ea ne deschide poarta spre El, datorita ei vorbele bune rostite in copilarie au sens. Spiritele ce-si pastreaza limpezimea ultimei lacrimi varsate pot sorbi din fantana calatorului si primesc incuviintarea de a darui apa vie. I-am tinut mainile in mainile mele si i-am simtit singuratatea aspra, pe umarul meu fruntea ei s-a plecat si a ramas in adormire cat timp n-a mai cazut nici un fir de nisip in clepsidra. Un ochi magic primise ultima mea lacrima si incerca sa se obisnuiasca, sa simta minunea ei. Radacina mea era in lacrima cazuta si moartea gusta din crezul meu, iar eu imi inaltam privirea caci imi cerea odihna. Poate ca-mi pierdusem in plina strada zborul, dar caderea nu era cadere, ci revarsare, libertate si puterea de a merge mai departe. M-am impacat cu moartea astazi si un rau poarta numele meu, nascut fiind din lacrima mea.