Nisipul rosu ce mi-a botezat trecerea prin poarta sufletelor pereche mi-a daruit cel mai frumos vesmant pe care-l puteam visa. Croit din sangele ce a dat culoare macilor din lanurile de grau, din masura cuvintelor, din urmele desculte si din carbunii incinsi ai adancului de suflet. De cand mi-am rupt din ganduri genunchii mi-au fost spalati de valurile tale si inima mi-ai adunat-o la loc cu iubirea ta. Nu ai uitat lacrimile cu care am spalat trupul tau si nici sarutul cu care te-am curatat de ranile trecutului. Iti sunt partasa la aprinderea rugului vietii si in furtuna dezlantuita de framantatura firii lupt pentru a ramane dreapta. In mine si in tine Dumnezeu a prins radacina si biruim cu lumina infinitului iubirii adevarate ce ne curge prin vene si prin minte.
