Marea iubirii lunii pline de tine

Am vrut sa intru in fiinta-mi, aveam aceasta nestapanita dorinta, stiam ca inlauntru sunt raspunsuri.
Stiam ca acolo esti si tu.
Astfel, am inceput sa ma iubesc.
M-am acceptat asa cum eram de fapt.
Trupul meu s-a scaldat intr-o luna plina de tine si implinirea curgea peste ranile trecutului. Pentru o clipa am fost orbita de lumina ce tasnea din fiinta mea, dar bucuria de a descoperi cine sunt mi-a inversat polii cu blandete. Timpul e mai scurt de acum, se scrie singur cu gandurile mele. Nu-mi mai inec amarul stand pe loc. In afara prejudecatilor, in afara granitelor impuse de neoameni simt ca fiecare parte din mine vrea sa plece acasa si-si aminteste de originea stelara explodand in curcubee de dincolo de tine si de mine. Trec pragul viitorului zilnic, caci port cheia de lumina la mana, la gat si pe inelarul de la mana dreapta. Viata este un dar. La fel este si carnea, trebuie doar sa intelegi pe deplin ca tot ce este simplu este frumos.
Aerul pe care il respiram este un dar. Un dar de pret suntem si noi, iar sufletele din viata noastra sunt atrase de lumina pe care noi o daruim la fiecare pas.
Nimic nu este intamplator. Iubesc ceea ce gandurile mele creeaza si toti cei pe care-i port in suflet au aceasta amprenta a iubirii mele. Timpul nu asteapta pe nimeni, dar asteapta pamantul. Asa ca pasesc zilnic in cuvintele iubirii tale, stiind ca este mai mult decat reala.
Sunt in afara fricii, sunt marea in care am inotat iubindu-te pe tine. Iubirea lunii tale pline. Ating Universul atingandu-te pe tine. Iubesc totul in jurul meu si astfel iti spun tie totul. Viata mea ma lumineaza.
Sunt fericita de prezenta ta in mine.
Nu exista coincidente.
Nu exista greseli.
Si mai ales nu exista pacate.
Intregul Univers are nevoie de noi.
Nu mai tanjesc dupa tine, pentru ca esti deja al meu.
Nu te doresc, pentru ca esti in mine, sunt una cu tine.
Te traiesc, suflet drag! Simplu.
Iti permit sa respiri prin mine la fel cum eu respir prin tine.
Viata mea sunt eu, fara regrete, durere sau furie.
Asist la un spectacol fabulos, am un rol pe scena aceasta divina, tu il ai pe-al tau.
Fericita II multumesc ca m-a lasat sa vin acum, in vremea ascensiunii... a Caii catre casa. Si tot ce pot face este sa daruiesc IUBIREA LUI... inotand in marea care sunt a lunii pline de tine...

Albastrul negasit

Pe strada luminata de felinare colorate, Albastrul inca negasit se plimba trist si singuratic.
Nu intelegea de ce inca nimeni nu combina culorile in asa fel incat sa fie descoperit si el. Trecatorii innebuniti de griji nocturne il impingeau cateodata, dar amaraciunea nu-l lasa sa se revolte.
Albastrul negasit atingea ziduri ce-si pierdusera vocea inainte vreme, cand menestrelii se sprijinisera de ele, iar glasul acestora isi veni in fire...
La atingerea Albastrului negasit, felinarele incepeau sa cante si ele, iar acesta le privea cu uimire.
Nu intelegea de ce atingerea lui devenea cantec, de ce pana si iedera inca verde de pe casele cetatii altadata pline de eroi isi unduia trupul in ritmuri fara noima, pe versuri doar de ea stiute. O floare uitata intr-o glastra la cea mai inalta fereastra a cetatii peste care iarna voia sa se astearna in curand il privea pe Albastrul negasit cu fruntea plina de intrebari la care raspunsuri nu mai erau de la ultima frunza gasita de Stapan.
Lumea parea sa se invarta de acum in jurul Albastrului inca negasit, iar Floarea de la cea mai inalta fereastra a cetatii canta desi nu fusese atinsa. Cantecul ei ajunse pana la Stapan si uimirea acestuia nu contenea, caci Floarea cunoscuse doar tristetea pana atunci. Nici culoare nu avea, sarmana floare, ceea ce indurerase inima Stapanului.
Cantecul pe care il canta vindeca inima Stapanului, iar Floarea capata o tenta usoara de culoare nemaivazuta pana atunci... Dar Albastrul negasit trecu fara sa stie ce minune se petrecea deasupra lui.
Floarea isi pierdu culoarea iarasi, iar Stapanul redeveni trist...
Pentru ca nu fusese atinsa de Albastrul negasit, nu reusea sa-si pastreze cantecul inimii intact.
Fascinat de ce se intamplase, Stapanul anunta supusii ca la cetate va avea loc intalnirea menestrelilor din intregul tinut. Voia sa gaseasca acel ceva ce-i colorase Floarea din fereastra cea mai inalta a cetatii...
Si vestea ajunse departe, peste toate tinuturile unde menestrelii isi trimiteau slova si cantul...
Pe rand veneau la cetate, unde poarta era intredeschisa, semn ca sunt oaspeti asteptati...
Floarea era aceeasi, nimic nu o facea sa respire, iar petalele ei erau mai palide ca oricand.
Un vant puternic ridica praful de pe drum, iar Albastrul negasit intra in piata cetatii unde se intreceau cei mai iubiti artisti ale acelor vremuri...
Se intreba doar ce-i cu atat de multa lume. Era tot trist... Tot negasit era.
In dreptul ferestrei unde Floarea transpira durere si dor, Albastrul negasit se opri tacut. Simtea o usoara vibratie la care inima lui raspundea. Era uimit. Ce se intampla? Usor, Floarea privi cu ultimele puteri in mica piata. Albastrul negasit o privea cu ochii ce purtau cel mai nebunesc semn de intrebare si astfel raspunsul veni pe buzele Stapanului, care observase intreaga scena de la distanta.
El era rasuflarea ce colorase Floarea celei mai inalte ferestre din cetatea lui.
O mana puternica il prinse pe Albastrul ce primi intrebarea in suflet, iar raspunsul inlauntrul lui.
Stapanul il ruga sa atinga Floarea, iar aceasta inrourase de acum intreaga fire cu iubirea pe care albastrul i-o daruise atingand-o.
Un cantec ce avea cea mai frumoasa nuanta de albastru din lume rasfira petalele de aceeasi culoare ale Florii.
Se albastrise de atat de multa iubire, iar Albastrul fusese in sfarsit gasit...

Cel mai vechi oras din lume

Mi-a fost dor sa respir petale de toamna mai tarzie ca oricand. Mi-a fost dor sa ating orasul vechi din nou, sa-l mangai din nou, sa-i culeg frunzele coapte, sa-l pieptan cu privirea... Mi-a fost dor de cainele ce m-a asteptat la poarta cetatii atat timp numai pentru ca stia ca ma voi intoarce acasa. Cavaleri de ieri calca pe urmele cavalerilor de astazi, iar atitudinea lor spune multe. Nu sunt multumiti de schimbari, nu sunt de acord cu faptul ca onaorea a disparut, nici ca iubirea e tratata cu atat dispret. Cetatea in care scriu astazi cu pana mea albastra s-a scuturat de frunzele pe care le adunam cu cateva saptamani in urma. Acum e limpede, e mai racoare, e alba si si-a uitat curcubeul in Turnul cu ceas pentru ca indragostitii sa stie ca nu sunt singuri, ca e cineva care mai spera in iubirea lor. Cetatea in care astazi astern ganduri mi-a asternut patul chiar in mijlocul ei, mi-a uimit sufletul cu bucuria cu care si-a amintit de mine, mi-a impartasit soapta unei dimineti in care vantul mi-a spus ca ma voi intoarce...
Si m-am intors, pentru ca misiunea mea nu se incheiase. Trebuia sa scriu, trebuia sa spun povestea celui mai vechi oras din lume... Era menirea mea si de aceea pietrele albe s-au dat intr-o parte la trecerea mea...
Poate ca dezamagirea clipelor mai vechi decat orasul mi-a limpezit zborul, poate ca uitarea a fost puternica, iar iertarea a fost data fara sa fie ceruta, dar orasul cel mai vechi din lume ma priveste acum, in miez de noapte, in ochi si sunt cea mai fericita femeie din lume.
Am uitat, am iertat, am iubit, am acceptat si am vindecat ceea ce orasul cel mai vechi din lume m-a rugat...
Poarta stelara din dreptul nevinovatilor isi asteapta stapanul, iar ascensiunea este prielnica purtatorilor de lumina. Si cred in zbor, cred in iertare, cred in minuni si cred in lumina celor ce nu se dau batuti...
In cel mai vechi oras din lume, o lumanare arde la fereastra camerei in care eu scriu cuvinte cu pana mea albastra si Turnul cu ceas zambeste multumit ca iubirea nu a fost uitata. Cavalerii de astazi vor primi lumina de la cavalerii de ieri pentru ca povestea a fost scrisa, poarta dintre lumi a fost activata si astfel onoarea si iubirea vor reinvia.

TOTUL

Veniti de luati Lumina! Veniti de luati Iubire!
Si cat de simplu este sa dam lumina si iubire celor de langa noi!
Cat de simplu este sa ajuti, sa sprijini, sa vindeci, sa intelegi durerea celui care sufera, sa nu te prefaci ca ea nu exista, sa nu intorci spatele nimanui!
Ce conteaza daca acela pe care vorba ta ajuta sau vindeca are ce sa-ti ofere in schimb?
Ce conteaza daca ramai cu un gust de pelin pe buze si in suflet cand vezi ca ajutorul dat nu a fost primit cu sufletul, ci doar cu mintea?
Ce conteaza ca esti considerat ca fiind putin?
De fapt esti putin dintr-un putin care de fapt inseamna TOTUL...
Esti Iubire, esti Lumina, esti Bunatate, esti Credinta, esti Vindecare pentru ca este menirea ta sa fii astfel. Nu trebuie plata pentru ele, trebuie doar acceptare si atat...
Adevar graiesc acum, mai devreme sau mai tarziu fiecare suflet vindecat iti va trimite un gand bun sub o forma sau alta. Uneori e prea tarziu, alteori e prea devreme, dar niciodata sa nu spui niciodata...
Esti putin dintr-un putin si inseamna atat de mult...
Deci, iubeste, vindeca, fii bun, fii intelept, fii umil, fii credincios menirii tale, lumineaza sufletele ce nu au candela aprinsa, da-le din scanteia ta si va insemna ca te-ai acceptat.
Priveste-te inlauntru in fiecare clipa si daca vei zambi inseamna ca esti tu, cel care ai fost menit sa fii!

Dimineata cusuta de mine

Mi-e dor de-o dimineata din copilarie atat de tare incat as lua un ac si o ata si-as incerca s-o cos de mine.
Sa ma rafrang in ochii acelei dimineti mereu as vrea. Poata ca daca e cusuta bine va ramane langa mine.
E frig, dealul este atat de mare pentru mine, care sunt atat de mica... Sania mi-e mai mare ca ciubotele primite de la Mosul cel cu daruri, ce se pare ca nu-si mai aduce aminte ce numar port la ele. Mereu mi le aduce mai mari. Toti copiii se inghesuie cu saniile lor, iar larma lor ma ameteste. Aerul e imbacsit de fulgii ce cad in nestire, cativa mi-au intrat in gura si pe nas. Un copil ma loveste cu un bulgare mare, iar obrazul imi arde de durere. In acea dimineata am avut curajul sa urc pe sanie si sa cobor pana in vale. Nu mai stiu daca eu am impins cu picioarele sau altcineva mi-a facut vant, cert este ca drumul pana jos a fost mirific. In jurul meu era doar crivat, iar fulgii imi spuneau pe nume. Privirea brazilor era indreptata spre mine si mi-era asa de rusine, cine eram eu sa le atrag atentia! Iepuri curiosi isi ridicau urechile in semn de aprobare, ei nu ar fi avut curajul meu. Un corb ma certa ca pun frana cu picioarele, o veverita imi facea semne de incurajare, iar o vulpe roscata, dar vicleana si mult prea vorbareata incerca sa ma abata de la drum. In acea goana nebuna am apucat sa zaresc silueta unui lup alb care urmarea cu atentie tot ce se intampla pe deal. Am simtit ca se gandea la mine si ca ma proteja incet, invizibil celorlalti, de departe. I-am multumit in gand si a inteles.
Stiam ca voi atinge malul lacului, dar nu banuiam ca voi intra cu sania pe gheata. Astfel, goana mi-a luat-o oarecum razna si am ajuns in bratele unui patinator pe care-l zarisem cand urcasem pe deal. Jenata, mi-am cerut scuze, insa de lovit nu ne lovisem nici unul. Mi-am dat seama ca avea cel mai frumos zambet din lume atunci cand m-a ridicat de pe jos. Mi-a scuturat umerii de zapada si mi-a adus inapoi sania pierduta in mormanul de zapada cazuta intre timp. Grija lui m-a incurajat si l-am privit in ochi. Abia atunci am inteles ca timpul nu inseamna nimic. Era la mana mea, ca o bratara... De cate ori visez sa merg cu sania, scutur bratara si sunt acolo, pe dealul copilariei, acolo unde l-am intalnit pe el.
Si el ma asteapta de fiecare data in acelasi loc, pe gheata. Imi asteapta urcusul, imi asteapta coborarea, imi asteapta rostogolirea si ma asteapta... Zambetul lui mi-e legamant ca pot sa-l revad de cate ori vreau, iar ochii lui... Cu ei ma trezesc in fiecare dimineata cusuta de mine... Bratele lui ma inconjoara si vocea lui calda imi spune "Buna dimineata, suflet drag!" In curand vine iar zapada si amandoi asteptam ca sania noastra albastra din copilarie sa ne poarte pe aripile vantului...

Tacerea mea

Exista o clipa perfecta, mai ales atunci cand mana ta este hotarata sa rupa o floare, dar sufletul o indeamna sa faca altfel.
Exista o clipa perfecta atunci cand lasi cerul sa te mangaie spunandu-ti ca este mangaierea lui.
Exista o clipa perfecta atunci cand iarba timpului uitat de stele creste.
Exista o clipa perfecta cand te vad ca vii desi tu nu esti langa mine.
Exista o clipa perfecta atunci cand strabat universul in cautarea ta si apoi ma sting,  meteorit tacut, venind acasa.
Exista o perfectiune a clipei in care inima mea simte ca esti doar la un pas de ea.
Vocea ta ar topi trandafirul cu care te astept si el se va inrosi mai tare ca obrajii mei; privirea ta ar inlantui ce a mai ramas de inlantuit din mine; mainile tale ar cuprinde ultima lacrima ce arde la atingerea ta.
Clipe perfecte ar strabate drumul dintre mine si tine, iar norii ar disparea de atat de multa vreme de pe cer ca as uita cum e cand ploua.
Un gand de-al tau ma prinde de mana si cu el ating piatra alba de la hotarul iubirii noastre.
Si acolo, stiind ca esti departe... tac.
Tacerea mea e atat de deplina incat nici o clipa nu mai viseaza la perfectiune.
Au ales imperfectul de acum pentru ca perfectiunea nu exista.
 Dar eu stiu... Cat timp EL te-a lasat sa vii, cat timp EL ti-a indreptat pasii catre mine, cat timp ma iubesti, cat timp exist in lumina ta... perfectiunea exista.

Fereastra spre lume - The Window To The World

I believe in the number of the house I lived in as a child! I believe in the color of the little house that protected me in my childhood, in the bridge I used to climb on to discover wonders that nobody understood, in the white hand that gave me a grace which I still carry with me in the place where I have wings. I believe in the flowers my mother took care of, in the courtyard where I used to play, in the eaves in which the rain strove sometimes to fit in.
In the outlandish shoes I used to wear, in the chalk on the hot pavement that changed colors like a Morgana Girl, in the aroma of the lime tree flowers at the corner of the street, in the people that strived to look alive, although they were sleeping deeply then death...even now I hear the noise of the neighboring window opening up when their owners couldn’t breath anymore, I see the ball that I forgot to play with, sniff the Christmas cakes before they get into the oven to bake, and I moved aside the cat that purred near my ears, from the clay cup full to its top with curd milk. I strongly believe in the candle, lit by the first love. I believe in the first brush I received and whom I spread with my dream on canvas, in a discreet way. I believe in the most beautiful yellow that I obtained out of a feverish mixture.
I believe in the sunset flame over the hill where my sleigh used to hurry on purpose to exceed the snowflakes. I believe in my center of universe, I believe in my support point, I believe in the surprise of the children I teach to look in the rainbow’s colors eyes.
I believe in the shop’s window on which I used to stick my cold nose, in the light beyond the window, in the gifts received by my tall fir on Christmas. In the amethyst of your love for me and I believe in the moment I rise here…somewhere, at the end of my street, at the end of my world, at the end of the rainbow, a green window stayed close.
Beyond this window was reality, and I didn’t dream so much to open it…

Cred in numarul casei in care am locuit, copila fiind!

Cred in culoarea casutei ce ma proteja in copilarie, in podul in care urcam sa descopar minuni pe care nimeni nu le intelegea, in mana alba ce mi-a dat un har pe care-l port acolo unde am aripi.

Cred in florile pe care mama le ingrijea, in curtea casei in care ma jucam, in streasina prin care ploaia se straduia sa incapa uneori, in neobisnuitele incaltari pe care le purtam, in creta de pe caldarmul fierbinte ce-si schimba culorile ca Fata Morgana, in aroma teiului din coltul strazii, in lumea ce se straduia sa arate ca traieste, desi dormea un somn mai adanc decat moartea...

Si acum aud zgomotele ferestrelor vecine deschizandu-se atunci cand stapanii nu mai aveau aer, vad  mingea cu care uitam sa ma joc, adulmec cozonacii inainte de a intra la copt si dau pisica ce toarce la urechea mea deoparte de langa cana mare de pamant plina ochi cu lapte prins. Cred cu tarie in candela aprinsa de iubirea dintai... Cred in prima pensula primita cu care mi-am intins visul pe panza discret. Cred in cel mai frumos galben pe care l-am obtinut dintr-un amestec febril, cred in vapaia apusului de soare de pe dealul pe care sania mea se grabea sa depaseasca fulgii de nea. Cred in centrul universului meu, cred in punctul meu de sprijin, cred in uimirea copiilor pe care ii invat sa priveasca in ochi culorile curcubeului...

Cred in vitrina pe care-mi lipeam nasul atins de frig, in lumina de dincolo de geam, in cadourile primite de bradul meu inalt de Craciun, in ametistul iubirii tale pentru mine si cred in clipa in care eu am rasarit aici...

Undeva, la capatul strazii mele, la capatul lumii mele, la capatul curcubeului o fereastra verde ramanea inchisa.

Dincolo de ea era realitatea, iar eu nu prea visam sa o deschid...

Rabdarea de a muri - The Patience To Die

My silent steps on the barefoot sand of the sea between us… How can I shoe the sand and with what?
How can I move away the waves, I don’t have any divine staff?! How and where can I look for you? I sent my eyes to beyond shores in purpose to find you for me. I don’t care not to foresee anything for the meanwhile. Blind, and yet I would have recognize you. Your colors are long ago held in my aura.
Your wards, spoken with so much care, are alive and bear a rich fruit in my inward. My love, a traveler soul, you have been hurt and you have the patience to die, inside your chest! Two steps away from your leg, you will find me crying, and I wish you would not use it for touching the tears frozen by the winter waiting so long to come!
Leave them just like that, to remind me of you!
Leave them just like that, so I listen to their quiet whisper infinitely. Even deaf if I was, I would have recognize you, and my mouth not to be able to say wards would have write them for you in an unlearned method by anyone but me! And it is painfully hot I LOVE YOU of yours, it’s simple, so simple when you come and I know you come!
It’s my birthday and I wait for you, because I start a new time from now on. I have stones with souls from the big sun’s circle on the mountains and I shared with the living water of love, but HE told me that it’s YOU. I knew for such a long time, but still I waited for you. Then I understood that the distance between us is not by chance.
I should also learn the patience to die.

Pasii mei tacuti pe descultul nisip al marii dintre noi...

Cum sa incalt nisipul si cu ce?

Cum sa dau la o parte valurile, nu am nici un toiag divin?!

Cum si unde sa merg sa te regasesc?

Pana dincolo de tarmuri am trimis ochii mei, sa te caute pentru mine, nu-mi pasa ca nu vad nimic intre timp. Oarba si tot te-as recunoaste...  Culorile tale sunt stranse demult in aura mea. Cuvintele tale, rostite cu atat de multa grija, sunt vii si au rod bogat inlauntrul meu.

Iubitul meu, suflet calator, ranit ai fost si ai rabdarea de a muri la tine-n piept! La doi pasi de piciorul tau ma vei gasi plangand si as vrea sa nu atingi cu el lacrimile inghetate de iarna ce a asteptat atat de mult sa vina! Lasa-le asa, sa-mi aminteasca de tine! Lasa-le asa, sa le ascult la infinit soapta tacuta! Si surda de-as fi te-as recunoaste, iar gura mea de nu ar avea cu ce rosti cuvinte le-ar scrie pentru tine printr-o metoda neinventata de nimeni pana la mine! Si e dureros de cald TE IUBESC al tau, e simplu, atat de simplu cand vii si stiu ca vii inapoi la mine!

E ziua mea si te astept, caci incepe un alt timp de acum. Am pietre cu suflet de la Marele Cerc al Soarelui din munti si m-am impartasit cu Apa Vie a iubirii, iar EL mi-a spus ca TU esti.

Stiam de atat de mult timp... dar tot te-am asteptat. Apoi am inteles ca distanta dintre noi nu e intamplatoare. Va trebui sa invat rabdarea de a muri si eu...

Inima fierbinte

Am avut un timp al nostru, un cantec ce ne lega prin versurile lui, frunzele noastre cu seva curgatoare, adiere cuminte peste trupurile noastre seduse de rasaritul incredibil de dincolo de munti. Dar nu eu cu tine si nici tu cu mine.
Si totusi, neasteptatul dans din noapte necunoscutul dintre noi l-a stins cu focul lui. Poate unora li s-ar parea ciudat, sau hilar, insa pasii lui rostiti cu incetinitorul ne-au amintit de tot ce uitasem candva, chiar daca imposibilul e limita noastra. Pana la sfarsitul lumii incandescenta inimii mele ti se asaza in palmele intinse fara teama, pana la sfarsitul lumii incandescenta inimii tale se asterne in neinfricatele mele maini.
Esti la fel ca mine si sunt la fel ca tine, bunatatea-ti aluneca la fiecare pas si liniste intalnesc mereu pe urmele tale. Ma uit la cat de gri e lumea celor ce dorm inca si vad lumina galbenului tau, iar florile de la tine zambesc pe perna mea albastra. Te zaresc in timp plimbandu-te pe strazi, cu dor plangandu-ti iubirea, si as intra printre firele de nisip sa te mangai si sa uiti durerea acelei clipe cand peste oceanul uitarii a plecat un vapor fara panze intinse.
Te-as alina si nu te-as lasa prada florilor de Gura-leului din cimitirul in care mamele isi ingroapa copiii impotriva firii, ti-as strange pretioasele lacrimi in cutii de alabastru si ti le-as returna atunci cand ai avea nevoie de ele sa razi. Mi-as imbraca haina luminii sa poti ajuta culorile sa intre in curcubeu, ti-as contempla cu blandete misiunea si ti-as atinge umarul a rasplata. Si uite, degetele mele se intind a ajutor, umerii mei sunt stalpii tai de sprijin. Temple se pot ridica pe taria lor si chiar o piramida... Parfumul trandafiriu al dansului din noapte ce a adus inceputul lumii mai aproape trezeste inimi la viata si ne este bucuria imensa.
Inima fierbinte e iubirea fara pata ce a atins sageata din arcul intins al sortii varsatorului tau nume. Si pana la sfarsitul lumii si dincolo de ea va lumina cu incandescenta ei...

Poiana Zanelor

Era Luna plina si Poiana era plina cu zane.

Pe cararea ce ducea in mijlocul padurii se impleteau intr-un dans al iubirii doua culori. Un sensibil galben si un minunat verde.

Nu e de mirare ca pentru cei care nu stiu sa vada cararea nu va avea niciodata culoarea potrivita.

Zanele veneau sa se planga Maretului Zeu al muntelui. Era Toamna inca si era prea cald. Voiau sa vina Iarna, era nevoie de curatare, era nevoie de lumina...

Maretul Zeu le opri din cuvinte si linistea se asternu peste poiana.

Gurile lor erau de acum pecetluite de o taina.

Un spiridus zabauc zambea la marginea poienii. In sfarsit cineva le oprise din cuvinte zanelor, de cand asteptase acea clipa.

Timpul hotarase ca e nevoie de Toamna pentru ca oamenii aveau dezlegarea pentru ascensiune si aveau nevoie sa se trezeasca.

Zapezii ii era interzis sa cada pe Pamant, iar Iarna trebuia sa mai astepte putin. Era impotriva firii, dar era un sacrificiu necesar. Oamenii meritau asta. Trezirea le era permisa si Timpul le-a dat Timp. Zanele frematau de neliniste si pentru ca nu puteau rosti vreun cuvant isi ridicau bratele spre Cer a deznadejde... Maretul Zeu le spuse ca in Padurea Rosie au intrat spiritele libere si ca venirea lor va aduce raspunsul mult asteptat. Un suflet curat va descoperi cheia si va aduce primii fulgi de nea peste lume, iar iarna va avea voie sa se astearna. Intrebari nerostite curgeau din ochii zanelor, iar poiana era inundata de ele...

Spiridusul  o lua la fuga pana la cel mai apropiat copac, nu de alta, dar nu voia sa inoate in intrebari nerostite.

Maretul Zeu stia ca in curand cheia va fi gasita. Era o cheia a Luminii, pe care Mama Pamant o lasase Poienii spre pastrare. Un suflet a carui putere statea in curatenia lui pura o va descoperi.

In Padure intrasera patru si numai EL stia a cui era menirea, rostul, misiunea. Doar ochii acelui suflet curat aveau puterea sa priveasca miracolul culorii nascute din iubirea lui verde si lui galben.

O fata isi plangea fratele pierdut chiar la intrarea in padure... Cu ea mai erau trei suflete de lumina vie.

Lacrimile ei atingeau ia pamantului si astfel brodau nenumarate flori nestiute. Padurea era singura care ii cunostea durerea si venea la ea sa-i planga in brate. Animalele ii ieseau in cale, dornice sa-i stinga dorul fratelui plecat spre stele, iar zanele isi primira cuvintele inapoi de la Maretul Zeu pentru ca au incercat compasiune pentru fata.

Plansul ei cutremura cararea si din dansul celor doua culori se nascu cea mai frumoasa nuanta de albastru... Cararea se mandrea cu ea, iar sufletele de lumina au vrut sa paseasca pe ea. Insa fata plangea si nu vedea stralucitoarea carare. Se razvrati, isi voia fratele acasa si cerea socoteala LUI.

Incet, Spiridusul cobori din copac si nevazut de restul lumii o lua de mana pe fata. Ii aseza in palme o piatra alba si ii sopti ca fratele ei o asteapta in mijlocul Poienii Zanelor. 

In acea clipa, fata se ridica, isi freca bine ochii si opri sufletele ce erau cu ea sa mearga pe cararea albastra. Stia de acum ca nu era cea buna. Inchise ochii si atinse piatra de la spiridus soptind numele fratelui ei... 

Purtata pe aripa Timpului ce o asteptase ajunse in mijlocul Poienii Zanelor, unde izvora Adevarul. Intr-adevar, un caine imens, cu blana stralucitoare o astepta acolo, iar fata alerga spre el si-l cuprinse cu dor, nevenindu-i sa creada. Era el, era cainele ei drag, fratele ei. Mangaindu-l descoperi o cheie la gatul lui. Era de lumina alba si la atingerea ei, fata dezlega enigma Poienii.

Cerurile se deschisera si EL ridica sufletele de lumina acasa.

In chiar acea clipa un fulg de nea micut, dar plin de nerv cazu intaiul pe Pamant si-n urma lui Iarna isi indemna fericita supusii sa curete tot ce era de curatat.

Nici vulturii, nici lupii, nici vulpile, nici ratele salbatice, nici serpii, cu atat mai mult oamenii nu au scapat de furia viscolului ce se pornise.

Dar era MINUNE si ea se intampla... O fata cu suflet curat gasise cheia si in plina ascensiune isi strangea fratele la piept...

Iubirea triumfase, la fel si Binele, si LUMINA ERA ACUM PESTE PAMANT...

Galben pe interior

Chipul tau mi-a deslusit astazi ruperea in fasii de mai inainte.
Te-am strans in brate si am simtit cea mai adanca dintre calduri.
Privind in ochii tai mi-am inteles menirea si ti-am iubit seninul.
Ce liniste, ce tainica veghe se ascund in tine, dragul meu!
Am risipit mereu din semintele in forma de inima si am asteptat, tacuta, sa creasca... Unele sunt intre trepte, le-am vazut. Incearca sa devina altfel decat sunt si daca inteleg ca schimbarea le e spre bine nu mai au nevoie de ajutorul meu.
Altele de ploaia dintre noi ar avea nevoie, dar intre noi nu exista nori, e cer albastru stralucitor si fericit.
Astfel ca trimit spre ele alte cupluri sa le ude si sa infloreasca. Norii lor poate ca au nevoie sa se rastoarne in cascade de ape pline de viscol si dor.
Cateva seminte ti-am asezat cu dorinta de multumire catre EL, ca te-a lasat sa vii, in pamantul negru si puternic al sufletului tau si astazi am descoperit cea mai frumoasa nuanta de galben pe care ochii mei au atins-o vreodata. Cum sa-mi rog cuvintele sa se astearna pentru tine? Cum sa le farmec si sa le incant ca sa se descurce si sa lumineze pentru tine?
Pretioasa incarcatura duce acum spre casa trenul care a plecat din gara al carei miros nu-l voi uita vreodata si ar fi fost frumos din partea timpului daca s-ar fi oprit sa bea cu noi cafeaua simpla sau ciocolata fierbinte a bunicii mele, a carei reteta am pastrat-o in cel mai ascuns sertar al inimii mele.
Am doar recunostinta pentru clipe de minunata si graitoare alegere a drumului pe care de acum nimic nu-l mai poate schimba.
E lumina si oricat de tare nu le place unora e calea noastra, nu a lor.
E ascensiunea pe care trebuie sa o rostim, e iubirea pe care trebuie sa o impartim, e doar caldura pe care trebuie sa o stapanim. Glasul tau ma tace atat de tare, privirea ta ma aude atat de puternic si mainile tale ma vad atat de bine incat ma intreb daca nu cumva avem nevoie de talmaci ca sa intelegem ce simturi ne-au mai ramas. De fapt am senzatia ca ele sunt din ce in ce mai multe si atunci inteleg de ce Astazi, Acum ne-am reintalnit. Voi porni pe urmele lasate de gandurile tale si stiu ca daca zbor cat pot de sus e bine pentru toti cei purtatori de lumina si scantei albastre. Tu, cea mai frumoasa nuanta de galben pe care cerul a lasat-o sa inunde lumea cu forta ei, sa intelegi ca partea cea mai frumoasa de abia de acum incepe. E drumul spre abisul cerului albastru creat de verdele padurii si galbenul sufletului tau. Si nu pot decat sa multumesc pentru ca am descoperit ca din curcubeul care sunt, pe interior sunt si eu cea mai frumoasa nuanta de galben...

Vanzatorul de varste

In casa mica de pe malul raului in care se oglindea lumina vietii traia un vanzator de varste.

Nu avea mereu clienti, dar nu-i trecuse niciodata prin minte sa dispere. Era un har primit si cand era nevoie de el ajuta.

Nu murea de foame, caci padurea si lacul ii ofereau hrana din belsug. Poate ca altii ar fi suferit de singuratate, dar vanzatorul de varste era fericit traind in lumea lui mica, plina de bucurii marunte precum frunze colorate in lumina, boabe de mure si fragi adunate in causul palmelor pentru vreun pui de urs ratacit, urme de labute de veverita pe pamantul dornic de atingerea ploii, rasete de copii adunand ciuperci.

Pasarile ii daruiau partituri in fiecare dimineata, iar el le asculta fericit si multumind pentru inca o zi traita in plin soare. Toti cei din satul ce se invecina cu lacul si padurea stiau ce face, dar nu se indemnau sa mearga la el sa-i dea binete. Unii se intrebau ce sa faca ei cu alte varste, altii ar fi vrut sa mai fie tineri o data, dar nu aveau destul curaj pentru asta. Si se zvonea ca a existat in vremuri de demult un copil ce i-ar fi cerut sa-l faca batran, sa-i dea o alta varsta, ca sa devina mai intelept. Cine sa le tina socoteala?

Inainte cu cateva zile ca iarna sa vina, un baiat isi lua inima in dinti si merse acasa la vanzatorul de varste. Degeaba ii spuneau toti ca face o greseala, ca nu se stie ce pret trebuie sa plateasca si cate si mai cate. Era hotarat. Se indragostise de o femeie mai matura si voia sa fie de seama ei. Barbatul ei o parasise demult, caci era cinstita, blanda, buna si plina de credinta, iar el voia sa aiba alaturi o altfel de fiinta, mai cu nuri, mai plina de feline miscari. Asa ca delicata nevasta ramase singura sa ingrijeasca de parintii ei si de copilul pe care Bunul Dumnezeu i-l daruise. 

Baiatul o zarise trecand grabita pe la biserica intr-o zi si gingasa ei faptura il inrobi. Insa ea nu stia de existenta lui, caci era doar un copil fata de ea...

Si astfel in sufletul lui se nascu dorinta de a ingriji acea femeie, de a o saruta, de a o mangaia si de a veghea asupra ei. Dar nu indraznea, pesemne ca si-ar fi ras de el, la fel tot satul. Era distanta de atatia ani intre ei. Astfel, baiatul apuca pe drumul ce ducea la casuta vanzatorului de varste sperand ca va primi alti ani, cu mult mai buni pentru el.

In fata lacului in care se oglindeau copacii aiuriti de culorile Toamnei ce se pregatea sa plece acasa, baiatul zari un om ce se straduia sa dea de mancare unui catel ramas fara mama. 

Barba alba ii ajungea la genunchi, iar parul alb era strans la spate intr-o coada lunga, pana aproape de pamant. Ramase vremelnic fara voce si batranul ii intinse mana asezandu-i in mijlocul palmei o piatra cu suflet. Baiatul nu stia ce este, dar intrebari nu mai putea sa puna. Batranul vanzator de varste isi rase pe sub barba.

- "Ai venit sa capeti o alta varsta, nu?"

- "Ihiii", ingaima baiatul.

- "Atunci sa purcedem dara la ce avem de facut"...

- "Asa de repede?".... intreba uimit baiatul

-"Desigur. Nu te grabesti?"

-"Ba da, dar vreau sa stiu ce pret are noua varsta. Cat ceri pe ea?"

- "Nimica".

-"Cum asa?"

- "Simplu. Vei intelege la timpul cuvenit".

-"Ciudat. Sa primesc ceva ani in plus si sa nu platesc nimic?"

- "Cam asa"....

- "Ma prind", spuse flacaul de acuma fericit ca viata lui se va schimba in bine si fericirea ii era atat de la indemana.

Batranul ii spuse sa sufle peste piatra cu suflet din palma si sa-i spuna ce varsta vrea sa aiba. Baiatul facu intocmai si spuse varsta. In aceeasi clipa, din baiatul cu tuleie un mandru si chipes barbat se ridica de la pamantul pe care genunchiul sau se incovoiase a respect si multumire pentru vanzatorul de varste.

Lucind a bucurie, ochii barbatului cautau drumul spre casa iubitei deja. 

-"Da, poti pleca. Ah, sa nu uit... Sa stii ca anii pe care i-ai primit nu sunt ai tai."

-"Nu-i nimic. Am sa ma descurc cu tot ce voi infrunta de acum, batrane. Multumesc de ajutor", spuse barbatul semet.

Batranul ofta usurel. Si ceilalti facusera la fel. Il lasa sa plece, dar ceva il indemna sa-l mai strige o data pe baiat.

- "Baiete, sa nu uiti, nu sunt anii tai. Am luat de la altcineva sa ai acum tu mai multi. Spune-mi, o iubesti cu adevarat pe femeia la care te grabesti sa mergi?"

- "Da", spuse baiatul fara ezitare.

- "Atunci, am sa iti las un ragaz... Ai trei zile de varsta noua. Cand ele se vor termina si vei veni sa ma intrebi ai cui sunt anii, te voi ajuta".

- "Batrane, voi veni sa-ti spun, caci vad ca esti ingrijorat de soarta mea si sufletul imi spune ca e ceva aici".

Astfel, baiatul devenit barbat intoarse spatele casutei mici ca degetarul si ajunse la casa celei pentru care inima lui batea de atat de multa vreme.

Femeia nu stia cine ii bate la poarta si se sperie. Dar ochii lui o chemau si-l recunoscu. Regasirea era perfecta, completa. Minunea era scrisa de EL si se implini. 

Trei zile cei doi au fost nedespartiti. Vestea ca un barbat din alta parte o petise pe femeia pe care o parasise pentru o alta mai tanara barbatul se raspandise in tot satul   

Se bucurau cu totii pentru ei.

In dimineata celei de-a treia zile, femeia se trezi si cand se zari in apa din fantana incepu sa tipe. Parul ei era ca zapada. Nenumarate riduri ii incadrau ochii si gura, iar pielea ei era de acum fara viata. Tipatul ei il alerta pe baiat, care in clipa in care o zari intelese crudul adevar. Anii pe care el ii luase ca sa creasca de dragul femeii iubite erau ai ei. Ingenunche si-i ceru iertare. Apoi cu pasi grabiti se indrepta spre casa vanzatorului de varste.

Acesta il astepta in prag. Stia. 

Nu-l lasa pe baiat sa scoata vreo vorba si ii intinse o alta piatra, de data aceasta albastra. 

-"Sufla", spuse repede.

Baiatul sufla si-n clipa urmatoare reveni la varsta lui adevarata.

-"Sa nu plangi! Nu o vei pierde! Te asteapta! E a ta dintotdeauna!'

-"Dar cum. Sunt prea mic pentru ea. Oamenii vor rade".

-"Sa nu iti pese de vorbele altora. O iubesti, te iubeste si sunteti destinati unul altuia. Te-am simtit si mi-a soptit si vantul, si luna mi-a dat de stire despre voi. Oamenii au acest nefericit indemn sa judece ceea ce fac semenii lor. Insa voi sa nu va lasati atinsi de vorbele lor sau de privirile lor. Fiti unul pentru altul si iubiti-va! Asa a fost scris. E tot ce trebuie sa stii."

- "Batrane, cum sa-ti rasplatesc bunavointa? Dumnezeu mi-a indreptat pasii spre tine."

- "Baiete. Tine-ti promisiunea facuta ei. Atat. Ai grija de ea, ca merita si are nevoie. Fii stanca ei, fii bratul ei de fier, fii tu cel care ii va alina sufletul si te rog sa nu o faci sa planga niciodata!"

- "Dreapta ti-o sarut si-ti multumesc, batrane!"

- 'Binecuvantat sa fii si tu, si familia ta"....

- "Binecuvantat si sufletul tau, batrane, ca mult bine mi-ai facut!"

Fericit, alerga catre casa. Femeia plangea langa focul ce palpaia, crezand ca l-a pierdut. Parul ei era negru ca-n ziua in care o cunoscuse si pielea mai fina ca oricand. Bucuria lor era atat de mare ca nimeni nu avu curajul sa ridice o vorba impotriva lor. 

Si-au trait fericirea o viata, insa de atunci se pare ca nimeni nu mai indrazni sa ajunga pe celalalt mal al lacului. Oamenii tineau la anii lor si nu mai voiau sa aiba alta varsta decat cea pe care EL o alesese pentru ei...

Batranul isi vede si acum linistit de viata lui, fericit ca marfa lui nu prea se mai cauta... Si fericirea lui e si mai deplina cand i se umple casa cu copiii lor. Bunic nu mai fusese si-i placea...

Cantec de nimfa - A Song of Nymph

 Woman... Who asked you how are you? Countless answers came immediately on your lips.
Woman…Who hurt you? Many ideas rise on your regard.
Woman…Who bunted your soul? A sea of wards flooded your being.
Yes. Although you are a nymph and always triumph over people, although you are a goddess of a green-blue that fills me with a worthy moving and urges me to forsake dice, although you cure me of hugs, effervescent of rebel I wish you answer me at least to one of the caresses.
In the rain falling from your kiss I discover ancestral and prudent friendships. In the heart from the middle of the hands full of blood mountain, the way to you continues. And suddenly, the earth shake, and sun lightning elapsed from your words, illuminated me.
You love me, you told me and I feel it… So I’m not wondering that everywhere in the world they speak about us…
When you come back to me, to us, to the cigarette that wants you to smoke her near me, to the book wants to be read by you, to the rime, wishing to lay on your slippers, to the dog we don’t have yet, but waiting for you barking, to the heart that throb from longing to you? And woman as being, I yearn to you; I want you in my life for so long. Nymph as being, my song is back from the mascara made up eyelashes of the forest in your eyes. And you know, however the atheists try to understand, faith is not to be Upload in a power outlet. No, faith means love, means patience, loyalty and respect in the way written by HIM… And arms waiting to be snowed… by trust petals…

Femeie...

Cine te-a intrebat ce faci?

Puzderie de raspunsuri ti-au venit imediat pe buze.

Femeie...

Cine te-a ranit?

Nenumarate idei ti-au rasarit in privire.

Femeie....

Cine te-a inghiontit in suflet?

O mare de cuvinte ti-a inundat fiinta.

Da.

Desi esti nimfa si triumfi asupra oamenilor mereu, desi esti zeita a unui verde albastru ce ma umple de mutari destoinice si ma indeamna sa renunt la zaruri, desi ma lecuiesti de imbratisari pline de revolta as vrea sa imi raspunzi macar la una dintre mangaieri.

In ploaia ce cade din sarutul tau descopar ancestrale si prudente amicitii. In inima muntelui din mijlocul  frazei mainile pline de sange continua drumul spre tine.

Si dintr-o data se cutremura pamantul si fulgere de soare scurs din cuvintele tale ma lumineaza. Ma iubesti, mi-ai spus si simt...

Asa ca nu ma mir ca se vorbeste peste tot in lume despre noi... Cand te intorci la mine, la noi doi, la tigara ce vrea s-o fumezi langa mine, la cartea ce se vrea citita de tine, la bruma ce vrea sa se astearna peste papucii tai de casa, la cainele pe care inca nu-l avem, dar te asteapta latrand, la inima ce tresalta de dorul tau?

Si femeie fiind, te doresc, te vreau in viata mea de atat de multa vreme...

Nimfa fiind, mi-e cantecul intors de genele rimelate ale padurii din ochii tai...

Si stii, oricat s-ar stradui ateii sa inteleaga credinta nu e ceva ce incarca la o priza, nu are incarcator...

Nu. Credinta inseamna iubire, inseamna rabdare, loialitate si respect in calea scrisa de EL...

Si brate ce asteapta sa fie ninse... de petale de incredere...

Nu vad decat iubire

Ce infinit se asterne intre ideea ta si a mea...
Ce cruda nebunie se desface in parti la fel de egale.... Ce pacat ca tu esti la un capat al lumii si eu la celalalt.
Ce durere imi strabate umerii.... Ma simti?
Ce nisip ma curge intre pasii tai pierduti pe partea stanga a lumii...
Ce dulce si plina de rosu e alegerea ta.
Ce curcubeu ma strabate de la tine la mine...
Ce treburi marunte se schimba intre timp.... Ce spui nu inteleg, ma depaseste... pentru ca eu nu vad decat iubire, nu vad decat petale rosii de trandafir, nu vad decat palmele mele la vama inimii tale... Da, acolo unde se despica morti, vii, cuvinte, idei, fire de par, clovni,  dar mai ales prostia... Inainte de toate as vrea sa-mi presar infinitul de pe deget peste nemarginirea gandului calcat de tine la ultima mangaiere. Apoi, desigur ai mana libera sa alegi ce suflet vei asterne la picioare.
Al meu este liber si va ramane astfel... Nu musc nici un capastru, nu accept sa si nici potcoave nu suport.
Ia-le tu daca ai nevoie! Eu ma simt iubita libera fiind si nu vad decat iubire...

Sferele iubirii tale - Your Love Spheres

In your love spheres, those of my body spin differently. In the circle, formed by trunks that you can sculpt statues from, I sat my being, and the moment undulate pulling me towards you,
In the world you come from, time traveler, you don’t know about space and you don’t accept constraints.
You looked at me telling me how simple I am, for a second I though its complicated... You caressed me as if you knew that there are also other cycles to pass and so I understand that one of them belongs to me. And in a short life passed on that land I have tried to remember, so when I come back, I can write for you. To write, to look again in your eyes, to read you so you remember. But from all the books written for you that fight to come to light, a single thing made you comes back to me again... My longing desire for freedom the bridle crushed by my hooves and the fact that I didn’t accept the Saddle to be put on my body. Nothing stopped you but the justice of my feet that ran free on the hot sand of the most beautiful autumn of this life.
You didn’t love me accept for the time I felt you are completed of my elections, of the embrace that was given us by the steppe.
We submitted to anyone neither me, nor you. We don’t want to stay in the dark, but only in the truth’s light. Our restlessness united us, and fire as be we always bore our care. You see what I see and I feel your protection, you hear what I hear, and you glimpse my pray with closed eyelids. Also the round completion of destiny
determined for us is written in earth and soul crumbs falling in HIS hourglass. In the past world miracles weren’t name that way. It was much more simple. In the world of today, now wonders are wonders. And I try to find the question on which I have the answer as I close my being in your love spheres. A lightning in a question form, arise in your sky and I understand that nobody or nothing can erase what god asks.


In sferele iubirii tale acele trupului meu se invart altfel.

In cercul format din trunchiuri din care poti sculpta statui mi-am asezat fiinta si clipa s-a ondulat tragandu-ma spre tine, in lumea din care tu vii, calator prin timp ce nu cunosti spatiul si nu accepti constrangeri.
M-ai privit spunandu-mi cat sunt de simpla, pentru o clipa m-am gandit ca-i complicat... M-ai mangaiat ca si cum stiai ca mai sunt si alte cicluri de dus si astfel am inteles ca unul imi apartine.
Si in scurta viata dusa pe acel taram am incercat sa tin minte totul pentru ca atunci cand revin sa scriu pentru tine.
Sa scriu, sa te privesc iarasi in ochi, sa iti citesc si tu sa-ti amintesti.
Dar din toate cartile scrise pentru tine, ce inca se lupta sa iasa la lumina, un singur lucru te-a insemnat sa vii la mine iar....
Dorinta mea nestavilita de libertate, capastrul strivit de copitele mele si faptul ca nu acceptam sa mi se aseze saua pe crupa. Nu te-a oprit din drum decat dreptatea picioarelor mele ce alergau libere pe nisipul fierbinte al celei mai frumoase toamne din viata aceasta.
Nu m-ai iubit decat atunci cand te-ai simtit completat de alegerile mele, de imbratisarea pe care stepa ne-o oferea in dar. 
Nu ne supunem nimanui nici eu, nici tu. 
Nu vrem sa fim in intuneric, ci numai in lumina adevarului.
Neastamparul nostru ne-a unit si foc si apa fiind, ne purtam mereu de grija.
Vezi ce vad si protectia ti-o simt, auzi ce aud si ruga mi-o intrezaresti in pleoapele inchise.
Si rotunda completare de destin ce ne-a fost harazita e scrisa in firimiturile de pamant si suflet ce cad in clepsidra LUI. 
In lumea aceea de atunci miracolele nu erau numite astfel. Era mult prea simplu.
In lumea lui Astazi, Acum minunile sunt minuni. Si incerc sa gasesc intrebarea al carui raspuns il am inchizandu-mi fiinta in cercul sferelor iubirii tale.
Un fulger in forma de intrebare se ivi pe cerul tau si am inteles ca nimeni si nimic nu poate sterge ce intrebata Dumnezeu....

Athos

Din cuvintele mele am sa croiesc aripi albastre si am sa ti le daruiesc.
Cand vei ajunge la vamile cerului va fi suficient sa rostesti numele meu,
ingerii te vor recunoaste, asa, imbracat in cuvintele mele de iubire si se vor intoarce la rosturile lor obisnuite
iar tu vei fi invatat sa zbori deja.
Athos, daca vei privi atent vei descoperi ca pasarea paradisului canta pe umerii tai,
iar puzderia de frunze adunate in buzunarele tale e pulbere de stele.
Atat de aproape de tine sunt raspunsurile incat melodia lor soptita e adierea blanda a vantului care-ti atinge fruntea
Ascult-o!

Cuvinte albe

Lumina alba calauzeste a prismei destramare,
Iar cartile albe de atata asteptare
fac inimi albe sa tresara de atatea amintiri si
sentimente albe nefiresc cernute.
Albe ganduri mute depanate de soarta
tintuiesc in rime numele albe primite la nastere.
Protectoare pietre albesc drumul ce se asterne
in fata celui ce a vizitat albele morminte ale fostelor iubiri.
Se insinua ca un sarpe vantul alb
prin iarba batrana, mai alba ca neaua...
Credeai ca-ti cunosti cuvintele, dar ele sunt albe,
la fel noptile ce s-au albit de cat le-ai strans in brate.
Si umbrele au albit de dorul tau
in ciuda mastilor albe pe care le tot schimbi de foame?
Lovituri in colturile albe de-altadata?
Ce sa alegi? Brate lungi si surde sau aripi albe?
Copacii se viseaza albi si ei,
imense stele ale nefericirii, numere albe.
Se aduna albe visuri la intrarea in Raiul OAMENILOR CE FAC LUMINA IN JURUL LOR...

Trifoiul necosit - The non Harvested Clover

The numbness from fingers happens to you because her hat landed on your palm. The dizziness has drawn to you from the strikes of her breasts on a stone durable then granite. Your mouth was shut with red wine, but didn’t you feel it doesn’t have any sweetness at all? She closed your eyes with kisses, but didn’t you understand that you are blind by the darkness in her back? Don’t you see the bruises she caused you?

Can’t you see that her boldness excited you?! You lost from your goodness since you know her.
You left somewhere on the way your good sense. Your deep was shaken since you first hold her in your arms. Miraculous soul that you are, give up before it will be too late! Exceed over the hypnosis, cut the chain that keeps you near her and come to the light!
There is a hora so close to you. Try to get in and you’ll see! Try to listen and you’ll hear! Try to understand and you’ll feel the blue!
She is the non-harvested clover; the clover that the free horses doesn’t eat. And nobody can put you a bridle unless you accept.
And nobody can submit you if you are free. And no one can include your soul unless you let him and no one can hurt you unless you let him.
Give up your habit! Give up the underarm! Give up the safety! Most secure in life is the insecurity. Change is the only thing you can trust. Think like a snake, but fight like a tiger! Leave the burning embers close to you, from them you reborn stronger! Wake up, you good soul!

Amorteala din degete iti vine pentru ca palaria ei ti-a aterizat in palme.

Ameteala ti se trage de la loviturile sanilor ei de piatra mai dura ca granitul.Ti-a inchis gura cu vin rosu, dar nu ai simtit ca nu are dulceata deloc? Ti-a inchis ochii cu sarutari, dar nu ai inteles ca te orbeste cu intunericul din spatele ei?

Nu vezi ca vanatai ti-a facut?!

Nu vezi ca indrazneala ei te-a tulburat?!

Ti-ai pierdut din bunatate de cand o cunosti.

Ti-ai lasat undeva pe drum bunul simt.

Ti s-a cutremurat adancul de cand ai tinut-o in brate.

Minune de suflet ce esti, renunta pana nu e prea tarziu!

Depaseste hipnoza, taie stringurile ce te tin legat de ea si vino la lumina!

Este o hora atat de aproape de tine. Incearca sa intri in ea si vei vedea! Incearca sa asculti si vei auzi! Incearca sa intelegi si vei simti albastru!

Ea este trifoiul necosit, acel trifoi pe care caii liberi nu-l mananca.

Si nimeni nu-ti va pune capastru daca tu nu vrei. Si nimeni nu te va supune daca esti liber. Si nimeni nu-ti poate cuprinde sufletul daca nu-l lasi si nimeni nu te poate rani daca nu-i dai tu voie sa o faca. Renunta la obisnuinta! Renunta la nevisare! Renunta la siguranta! Cea mai sigura in viata este nesiguranta. Schimbarea este singurul lucru pe care te poti baza. Gandeste ca un sarpe, dar lupta ca un tigru! Sa lasi taciunii aprinsi langa tine, din ei vei renaste mai puternic! Trezeste-te, suflete bun!

Femeia cu rochia agatata de un romb - The woman With A Dress Hanging On A Rhombus

Generous forms dressed a soul of a woman who time himself didn’t dare to sift a second on… Her good creature always granted
love, because infinity shone on her right hand ring. Tears in corners fell sometimes from rime left by time, and her eyes forgot sometimes that they could smile. Only sometimes…
The sky leaned on her shoulders crying, and she helped him to rise up. Also the earth cried at her feet, and she set her back in furrow. Also the fire aroused by heat wanted to consume everything on her way, but her mild word slows everything down. The water also burst
With a great love power, but she watched the balance.
The ice strived to include everything, to break, to cut but with her voice she melted even glaciers.
The sun shone in her pale forms and angles, crying in yellow and orange of longings, and she caressed her and whisper she can do more only if she wants. The small miracle that wore Ace of diamonds on her dress, the lights entities watched her and granted her an immeasurable safeguard, because the war began and fierce fights happened every moment. They couldn’t allow losing her. She was enlightened. She knew so well on what side she fights. And yet her fabulous existence amazed both camps. Christmas came on October now, and the New Year, came on the beginning of November. Only snow had to be prevented to come, because he had a way to do on a red land. She saw wing of wax hanging on the shoulders of those who still wore masks, She knew that with the first sunbeam they would melt and fall in a magnificent way, but with a fully supporting. She told them to give up, she shout them
what a mistake they make, told them the failure in thousands ways and the people were not ready to understand this last warning. She asked them not to speed it up, or else their breath will be taken away, and they will lose their souls, but no one listened…
than she remembered the Ace of diamonds, and used it.
His corners cut the wings of wax contact and the flights were cancelled.
Until love did not master again, no one could not rise up from the ground. Only the clean wings of love had an unlimited access to the free blue sky. One of the angels dared to fly. Felt the attraction for the fire of the incandescent ball from the sky and he was heartened that when he will fall, the water will catch him in his mild hand.
And he flew… Up to the prime beam everything went perfect. But the beam looked into his eyes with all the power, discovering the truth beyond the hidden thought of the passionate angel. And the wax melted. He fell, happy to know the water is waiting for him, without shedding even a single tear for the love fire. And the water paying attention to the falling, receiving the earth visit. Chained in a happy and full of desire clenching, looking away from the air angel.
The boiling steam of the flamed air met the cold one, away from the sun.
The water hampered with a well lore the angel’s left feathers, and on the first frost, a sign that the winter is close, and the angel transformed into a statue. A generous creature that offered loving, cried on the water’s shore. Why didn’t he listen to her? Why did he
Have the desire to fall? Why his heart didn’t understand that the balance beat towards the light’s victory? Her crying impressed the sun and Mother earth. They gave the statue life again, but he will never reach again the high ridges of the love fights. The woman with the dress hanging on an orange rhombus on her neck accepted.
Life should be lived and worth every price. Only the fallen angel regretted that the free blue he dreamt on, will never be touched again, even in an other few lives, no matter when he tries.

Generoase forme imbracau un suflet de femeie pe care timpul insusi nu indraznise sa cearna vreo secunda...

Buna ei faptura acorda mereu iubire, caci infinitul stralucea pe inelarul de la mana dreapta.

Lacrimi in colturi cadeau uneori din bruma lasata de vremuri, iar ochii ei uitau uneori ca pot zambi. Doar uneori....

Si cerul se lasa pe umerii ei plangand, iar ea il ajuta sa se inalte la loc.

Si pamantul ii plangea la picioare, iar ea il aseza cuminte la loc in brazda.

Si focurile starnite de arsita voiau sa mistuie totul in cale, dar la blanda ei vorba totul se domolea.

Si apa navalea cu forta unei mari iubiri, dar ea veghea la echilibru.

Gheata se straduia sa cuprinda totul, sa sparga, sa taie, dar ea topea si ghetarii cu vocea ei.

Soarele stralucea in palide forme si unghiuri, plangea in galben si portocaliu de dor, iar ea il mangaia soptindu-i ca poate mai mult, numai sa vrea.

Pe mica minune ce purta asul de caro pe rochie, entitatile luminii o vegheau si-i acordau protectie nemasurata, caci razboiul incepuse si crancene lupte se duceau in fiecare clipa.

Nu-si permiteau s-o piarda.

Era in lumina... Stia atat de bine de ce parte lupta.

Si totusi, fabuloasa ei existenta uimea ambele tabere... Si Craciunul venea in octombrie de acum, iar Anul Nou, la inceput de noiembrie... 

Numai zapada trebuia impiedicata sa vina, caci ea avea un drum de facut pe un rosu taram.

Aripi de ceara vedea prinse de umerii celor care inca purtau masti, stia ca la prima raza de soare se vor topi si caderea lor va fi magnifica, dar pe deplin justificata. Le spunea sa renunte, le striga ce greseala fac, le rostea caderea in mii de forme si oamenii inca nu erau pregatiti sa inteleaga acest ultim avertisment.

Ea ii ruga sa nu-L sfideze, caci le va taia rasuflarea si-i va lasa fara suflet, dar nimeni nu asculta...

Apoi, si-a adus aminte de Asul de caro si l-a folosit...

Colturile acestuia au taiat legaturile aripilor de ceara si zborurile au fost anulate... Pana cand iubirea nu redevenea stapana nimeni nu mai avea cum sa se ridice de la pamant.

Doar aripile curate ale iubirii aveau acces nelimitat pe cerul albastru si liber.

Unul dintre ingeri se incumeta la zbor.

Simtea atractie pentru focul mingii incandescente de pe cer si se imbarbata ca in cadere apa il va prinde in bratele ei blande...

Si a zburat... Pana la raza cea dintai totul i-a mers perfect. Insa aceasta l-a privit cu toata puterea in ochi descoperind adevarul de dincolo de gandul ascuns al ingerului patimas. Si ceara s-a topit...

El a cazut fericit ca apa il asteapta, fara sa verse vreo lacrima pentru focul iubirii. Si apa, atenta la cadere, primi in vizita pamantul. Inlantuiti intr-o inclestare fericita si plina de dorinta, isi intoarsera privirea de la ingerul aerului. Fierbintele abur al vazduhului aprins se intalni cu cel rece, al departarii de soare.

Apa ingreunase cu buna stiinta penele ramase ingerului, iar la primul inghet, semn ca iarna era aproape, ingerul se transforma in statuie.

Generoasa faptura ce oferea iubire plangea la malul apei.

De ce nu o ascultase? De ce isi dorise caderea? De ce inima lui nu intelegea ca balanta batea spre victoria luminii?

Plansul ei ii impresiona Soarele si pe Mama Pamant... I-au daruit din nou viata statuii, insa aceasta niciodata nu va mai atinge crestele inalte ale zborului iubirii... Femeia cu rochia agatata de un romb portocaliu la gat accepta. Viata trebuia traita si merita orice pret... Doar ingerul cazut regreta ca albastrul liber la care visa nu va mai fi atins nici in alte cateva vieti, oricand ar incerca...

Inima - The Heart

The heart, always the heart… You, It’s always you. Since I met you, I’m not afraid anymore, since I met you my fear is gone. Since you teleported me on the white planet of love I understood that you mean to me more than I believed, than I hoped. And my joy fulfilled.
What a rainbow awakes every peaceful morning with you, what a wealth of questions I have on my lips for you, the answers I read in your eyes! If you only knew! You’re watching embroidered by HIM
fills me. And when you give love the way you’re soul does it’s a sign. I feel protected by you, now, at the time the masks fall.
Wish you knew, my love, how every moment a mask falls and how I see through the sweat and make up flow on the temples the true face of the person who wears it? Wish you knew how he dared to try open the door to come in? But the door is ajar and the words can’t subject it. I don’t know what fear is since you defend me from heights… I don’t know what a tear is since your protection is clear to me as dew on the ridges of love…and you’ve got my heart, and your image is everyday happier, and life gather blue moments in its palms and blows them over us…
what infinity you bring me in every step in two! What an incandescent heart burns between us, and protector, you let the horizons line to bring you in my arms again, and again, and again…

Inima, mereu inima...
Tu, mereu tu.
De cand te stiu nu ma mai tem.
De cand te cunosc mi-a disparut frica.
De cand m-ai teleportat pe planeta Alba a iubirii am inteles ca-mi esti mai mult decat credeam, mai mult decat speram.
Si mi-e bucuria deplina.
Ce curcubeu se trezeste la viata in fiecare dimineata linistita cu tine, ce bogatie de intrebari am acum pe buze pentru tine, ce de raspunsuri citesc in ochii tai! Daca ai stii!
Veghea ta rostuita de El ma implineste.
Si atunci cand daruiesti iubire asa cum sufletul tau o face e semn.
Ma simt ocrotita de tine, acum, la vremea cand mastile cad. 
De-ai stii, iubitul meu, cum cade cate o masca in fiecare clipa si cum zaresc prin transpiratia si machiajul scurs pe tample adevarata fata a purtatorului ei? De-ai stii cum murmurul vocilor din fiara dinlauntrul mastii imi adulmeca urechea! De-ai stii cum indrazneste sa incerce sa deschida usa sa intre? Dar usa este intredeschisa si vorbele nu o pot supune.
Eu nu mai stiu ce este frica de cand din inalturi ma aperi...
Nu mai stiu ce este lacrima de cand protectia ta mi-e limpede ca roua pe crestele inalte ale iubirii... Si inima mea e la tine, si chipul iti este in fiecare zi mai fericit, si viata aduna clipe albastre in palme si le sufla peste noi....
Ce infinit mi-aduci la fiecare pas in doi!
Ce inima incandescenta arde intre noi si ce protector lasi linia orizontului sa te aduca in bratele mele iar, si iar, si iar...

Cea mai albastra noapte

La rasaritul scoicii albastre pe care mi-ai asezat-o in palme mi s-a rotunjit sufletul a tine.
Si zambesc amintindu-mi de gustul tau...
Zambesc amintindu-mi de atingerea ta...
Zambesc amintindu-mi de culorile pe care le-am avut in preajma ta...
Da, nisipul intors pe toate partile clepsidrei noastre patrate mi-a fatetat iubirea. Diamantul fiintei care sunt straluceste asa cum pana acum nu a facut-o niciodata. Si totusi, lacrima pe care mi-ai sorbit-o dornic sa ma vezi femeie miroase a zapada. Dar nu va ninge prea curand. Stim amandoi prea bine... Si nu mai sunt pierduta, nu mai am unde rataci, caci esti aici, cu mine... E simplu... Inchid ochii si vad fiinta divina care esti in cele mai frumoase culori ale curcubeului lumii intregi. Geloasa, fiara incearca sa inteleaga, sa adulmece drumul tau spre mine si al meu catre tine, dar numele noastre dor, le stim doar noi.  Nu pot fi rostite fara lumina. Chipul tau mi-e fierbinte armura, iubirea ta mi-e dimineata linistita in bratele tale; somn limpede si liniste deplina in cea mai albastra noapte de iubire dintre toate... Zapada ajunge iarasi fulg atunci cand trece prin iubirea Cerului pentru ea, si ce drum lung are in fata atunci cand e noroi...  Semnul tau il port de-acum pe trup, iar Timpul nostru vine... Asa ca inchid ochii si vad mai bine ca oricand. Te vad, te simt, te stiu, te inteleg si te iubesc...

Vremea rabdarii - Patience Time

So much longing springs from my soul, that people ask me when did the river near my house appeared… So much desire crosses me from depths that people ask me how come I have two suns in my sky. So much patience I separated from among the autumn leafs that people ask me when did so many trees grew around me. I miss you. Miss you so much. Simple. Not complicated.
You know, and I know. My leafs are still green, are alive. Are waiting for you.
The water cleans everything on its way, so I didn’t spring a river called your name out of my longing to you, for nothing. Animals are coming, adapt to him. Birds are coming to sing. The wolves are also coming, but they already understood the message, so they stay away. The love light keeps them away.
The snails are coming from so far away to the river that whispers your name. And they come fast because there is no time left. They run along with the others to sip from the cold crystal. It’s clear it’s pure, and it’s full of morning dew when the pink roses let themselves to be torn by the teeth between the layers that the guards are guarding in mystery. They are also full of you and me.
I feel good in their pink. I feel good in your arms. I feel good to know you feel good. Today the wind talk to me like never before. Was looking after me all over the city until I was found. A whirlwind of leafs, baked in my hot love, rises up and tried to keep my path. Whistle helpless because it didn’t get any of my attention. It mussed my hair, hostile my dress’s fringe and the sheets written for you, were taken up. Then I understood. I listened. It whispered
that the time comes. Said that you come. That you think about me, that the patience time ended. That I have all the time in the world with you next to me, and that the people should wake up. It’s the last warning. I believed it on parole. I know how many people are asleep; I know how many people are not alive. And I left my goodness, love and faith at the gate between the worlds, to keep it ajar; I know that you come, so I wait for you. Simple…and I already see you…how much I missed you, dear soul! So much that a river springs very near my house. And it’s called your name...



Izvoraste atat dor din sufletul meu incat oamenii incep sa ma intrebe cand a aparut raul de langa casa mea...

Atata dorinta ma strabate din strafunduri spre suprafata incat oamenii ma intreaba cum de am doi sori pe cerul meu.

Atata rabdare am rasfirat printre frunzele toamnei incat oamenii ma intreaba cand au crescut atatia copaci in jurul meu.

Mi-e dor de tine... Atat de dor...

Simplu. Necomplicat.

Si stii, si stiu...

Sunt inca verzi frunzele mele, sunt vii. Asteapta. Te asteapta.

Curata apa totul in calea ei, deci nu am izvorat un rau cu numele tau, de dorul tau, degeaba. Vin animale sa se adape la el. Vin pasari ca sa cante. Vin si lupii, dar de acum au inteles mesajul, asa ca stau departe. Lumina iubirii nu-i lasa sa se apropie.

Vin melcii de atat de departe la raul ce-ti sopteste numele. Si vin repede, caci nu mai este timp.

Alearga cu totii sa soarba din clestarul rece. E limpede, e pur, e plin de roua unei dimineti cand trandafirii roz se lasau rupti cu dintii dintre straturile pe care politistii le pazeau in taina.

Sunt plini si ei de mine si de tine. Mi-e bine in rozul lor. Mi-e bine in bratele tale. Mi-e bine stiind ca ti-e bine.

Astazi vantul mi-a vorbit asa cum n-a mai facut-o pana acum.

M-a cautat prin tot orasul pana m-a gasit. Un vartej de frunze coapte la iubirea mea fierbinte se ridica si incerca sa-mi tina calea.  Vajaia nepuntincios caci nu-l bagam in seama. Mi-a zapacit parul, franjurile rochiei le-a invrajbit si foile scrise pentru tine mi le-a luat pe sus... Atunci am inteles. L-am ascultat...

Soptea ca se apropie timpul. Spunea ca vii. Ca te gandesti la mine, ca vremea rabdarii s-a incheiat... Ca am tot timpul din lume cu tine langa mine si ca oamenii ar fi mai bine sa se trezeasca. E ultimul avertisment...

L-am crezut pe cuvant. Stiu cata lume doarme, stiu cati oameni inca nu traiesc...

Si mi-am lasat bunatatea, iubirea si credinta la poarta dintre lumi sa o tina intredeschisa. Stiu ca tu vii, asa ca te astept. Simplu... Si te vad deja... Ce dor mi-a fost de tine, suflet drag! De atat dor mi-a rasarit un rau chiar langa casa... Si poarta numele tau...

Frunzele copacilor cazute in alte vieti - The Trees Leaves, Fell Off In Another Lives

I have got the birches near by rusted, and the light flows on this dreamlike November out of their white peel. It's an insanity of colors made up on earth and on the trees touched by the autumn, dizzy from the wind's love, even the rime can't find a place to hide. Each tree has a memory sculpted in depths.

You cannot even guess what old loves are scratched in their trunks. You can’t even guess what of silver shines among the branches. There are no more leaves to fall on us and the whirlwind of colors dizzy us on our way to the place where we decided to complete ourselves with the dew, hot from sweet cry. The tears guide us to the fate ajar door.
The lines of the trees trunks don’t bother us anymore. They only open us the way towards the love door; their leaves colored our bed. Your hands caressed every leaf, and my mouth kissed every one of them at the time. And their smell remained on the entrance's stairs to the heart touched by longings... Surprise step on our bodies no more, even the questions don’t go around anymore, because only love can make new buds to grow on the trees that draw sap from the leaves fell off some lives ago... So many autumns ago... But it seems like no other autumn was beautiful as the one of Today, of Now...

Mi-au ruginit mestecenii din apropiere si lumina curge in noiembrie acesta de vis din coaja lor alba. E o nebunie de culori asternuta pe pamant si pe copacii atinsi de toamna ametita de iubirea vantului nici bruma nu gaseste loc sa se ascunda. 

Fiecare copac are amintiri sculptate in adancuri. 

Nici nu ai ghici ce iubiri de demult sunt scrijelite in trunchiurile lor. Nici n-ai ghici ce de argint luceste printre crengi. Peste noi nu mai au de unde sa cada frunze si vartejuri de culori ne ametesc in drumul spre locul unde am hotarat sa ne completam cu roua fierbinte de plans dulce. Si lacrimi ne calauzesc la usa intredeschisa a sortii.

Nu ne mai framanta liniile din trunchiurile copacilor de acum. Ei doar ne-au deschis calea spre usa iubirii, iar patul nostru a fost colorat de frunzele lor.
Si mainile tale au mangaiat fiecare frunza, iar gura mea le-a sarutat in parte tot la fel. Si mirosul lor ne-a ramas pe treptele de la intrarea in inima atinsa de dor... Mirarea nu ne mai paseste peste trupuri, nici intrebarile nu mai colinda de acum, caci doar iubirea mai poate face sa creasca noi muguri in copacii ce-si trag seva din frunzele cazute acum cateva vieti... Acum nenumarate toamne... dar parca nici o alta toamna nu a fost mai frumoasa precum cea de Astazi, de Acum...

Plansul florilor - The Flowers Crying

On the side of my soul towards you, the sun shines. Actually, you are on the light's side, and so do I. On a light litter, the most beautiful flowers born on earth ever, were set, the love flowers. And they grew out of your sap and hers, out of her love and yours, out of the water that never flowed on earth, but only beyond the thought. Amazing injuries your eyes wears…
The pain of the flowers loss, has marked you. Deeply. I caress you even now. I try to alleviate, I try to heal, and I try to make you forget. Perhaps my brightness will help you accept that the love flowers grow every time when the soul feeds itself.
That’s what the rainbow does, dear soul. When God smiles, the angels smile too, but their smiles fall on earth in form of a rainbow and feed our souls with light. I carry in me all the rainbow colors, that’s the reason I know you will forget the evil that tortured you, you will forget about the pain of the lost flowers crying.
You will accept that on the light litter I set other flowers for you. You will accept the warmth that they emanate you will let them grow. Life is necessary for us to find out truly who we are. How could you know if you wouldn’t tell the pain? How could you penetrate the existence meaning? Follow my rainbow petals, and let your heart be feed by the honey that flows in waves from the flowers of my love to you! From my side of soul towards you, a sweet arch of a clear light crosses the air and fills it with Vibrations.
I kiss you in the roses rhythm of today and I wish your soul would forget your flowers departure, so far from you.

Pe partea sufletului meu dinspre tine soarele straluceste.

De fapt, pe partea luminii esti tu si sunt si eu... 

Intr-un culcus de lumina erau asezate cele mai frumoase flori nascute pe Pamant, florile iubirii...

Si ele au crescut din seva ta si a ei, din iubirea ei si a ta, din apa ce n-a curs niciodata pe pamant, ci doar dincolo de gand... 

Uimitoare rani poarta privirea ta... 

Durerea pierderii acestor flori te-a insemnat. 

Adanc. Te mangai chiar acum... 

Si incerc sa alin, incerc sa vindec, incerc sa te fac sa uiti.

Poate ca stralucirea mea te va ajuta sa accepti ca florile iubirii cresc de fiecare data cand sufletul se hraneste. Curcubeul asta face, suflet drag... Cand Dumnezeu zambeste, ingerii zambesc, iar zambetele lor cad pe pamant in forma de curcubeu si ne hranesc sufletele cu lumina. Port toate culorile curcubeului in mine si de aceea stiu ca tu vei uita raul ce te-a macinat, vei uita durerea plansului florilor pierdute... vei accepta ca in culcusul de lumina eu am asezat alte flori pentru tine... Vei accepta caldura pe care o emana, le vei da voie sa creasca... Viata este necesara pentru ca sa aflam cine suntem cu adevarat. Cum ai putea afla daca nu ai fi supus durerii? Cum ai putea patrunde sensul existentei? Urmeaza petalele mele de curcubeu si lasa-ti inima sa se hraneasca din mierea ce curge-n valuri din florile iubirii mele pentru tine! 

Dinspre partea mea de suflet spre tine o dulce arcuire de lumina limpede strabate aerul si-l umple de vibratii. 

Te sarut in ritmul trandafirilor de astazi si ma rog sa-ti uite sufletul plecarea florilor tale atat de departe de tine...