Ma linisteste vocea ta. Simt cum ma dezmiarda si simt tot farmecul fiintei care esti.
Ma bucura atingerea ta si sanul imi zvacneste in al pasiunii foc, iar arsele mele buze asteapta pecetea dorului tau.
Nu ploua afara, iubitul meu! Plang eu, de fericirea de a te fi regasit atunci cand nici speranta nu voia sa ma mai lase sa respir.
Plang eu si ma simt argila batuta de soare ani la rand pana cand vinul ce s-a scurs din sfanta rostire a doua cuvinte, Te iubesc, i-a stropit launtrica viata.
Nesatioasa ta sorbire m-a indemnat sa ma caut in firele de iarba, in roiurile de fluturi dinlauntrul meu, in marea albastra pe malul careia ne-am sarutat intai. Iubirea ta mi-e ploaie albastra si imi curgi pe trup mangaind fiecare rana pe care a capatat-o in trecut.... Ma vindeci si ma bucuri si ma simt adunata din toate colturile lumii doar ca sa ma tii in bratele tale. In aerul fierbinte pe care il simt venind spre mine din fiinta ta imi intind aripile si ma pregatesc de zbor inalt, mai inalt ca Albul astru din care venim amandoi. E aprinsa candela din noi, iubitul meu, e aprinsa scanteia iubirii si cel mai frumos curcubeu se inalta in acelasi timp cu mine si cu tine si cu noi...
E liniste aici, astazi, acum... Incet, las cartea vietii in mainile vantului, s-o rasfire el. Las fereastra inimii deschisa, sa ne racoreasca ploaia pe care toamna a trimis-o pentru noi, las ceaiul fierbinte din cana aburinda sa ne dezmierde cu aroma lui de tei si ochelarii-i las pe masa mea de scris, chiar langa ceasul oprit la clipa regasirii... Si astfel incerc sa-ti reamintesc ce ti-a lipsit, sa-mi aduc aminte cum sa zbor si sa plutesc peste inalturi, iar din iubirea noastra fulgere vor strabate lumea in cea mai splendida aurora boreala din toate cate au fost.
