Sa ma rafrang in ochii acelei dimineti mereu as vrea. Poata ca daca e cusuta bine va ramane langa mine.
E frig, dealul este atat de mare pentru mine, care sunt atat de mica... Sania mi-e mai mare ca ciubotele primite de la Mosul cel cu daruri, ce se pare ca nu-si mai aduce aminte ce numar port la ele. Mereu mi le aduce mai mari. Toti copiii se inghesuie cu saniile lor, iar larma lor ma ameteste. Aerul e imbacsit de fulgii ce cad in nestire, cativa mi-au intrat in gura si pe nas. Un copil ma loveste cu un bulgare mare, iar obrazul imi arde de durere. In acea dimineata am avut curajul sa urc pe sanie si sa cobor pana in vale. Nu mai stiu daca eu am impins cu picioarele sau altcineva mi-a facut vant, cert este ca drumul pana jos a fost mirific. In jurul meu era doar crivat, iar fulgii imi spuneau pe nume. Privirea brazilor era indreptata spre mine si mi-era asa de rusine, cine eram eu sa le atrag atentia! Iepuri curiosi isi ridicau urechile in semn de aprobare, ei nu ar fi avut curajul meu. Un corb ma certa ca pun frana cu picioarele, o veverita imi facea semne de incurajare, iar o vulpe roscata, dar vicleana si mult prea vorbareata incerca sa ma abata de la drum. In acea goana nebuna am apucat sa zaresc silueta unui lup alb care urmarea cu atentie tot ce se intampla pe deal. Am simtit ca se gandea la mine si ca ma proteja incet, invizibil celorlalti, de departe. I-am multumit in gand si a inteles.
Stiam ca voi atinge malul lacului, dar nu banuiam ca voi intra cu sania pe gheata. Astfel, goana mi-a luat-o oarecum razna si am ajuns in bratele unui patinator pe care-l zarisem cand urcasem pe deal. Jenata, mi-am cerut scuze, insa de lovit nu ne lovisem nici unul. Mi-am dat seama ca avea cel mai frumos zambet din lume atunci cand m-a ridicat de pe jos. Mi-a scuturat umerii de zapada si mi-a adus inapoi sania pierduta in mormanul de zapada cazuta intre timp. Grija lui m-a incurajat si l-am privit in ochi. Abia atunci am inteles ca timpul nu inseamna nimic. Era la mana mea, ca o bratara... De cate ori visez sa merg cu sania, scutur bratara si sunt acolo, pe dealul copilariei, acolo unde l-am intalnit pe el.
Si el ma asteapta de fiecare data in acelasi loc, pe gheata. Imi asteapta urcusul, imi asteapta coborarea, imi asteapta rostogolirea si ma asteapta... Zambetul lui mi-e legamant ca pot sa-l revad de cate ori vreau, iar ochii lui... Cu ei ma trezesc in fiecare dimineata cusuta de mine... Bratele lui ma inconjoara si vocea lui calda imi spune "Buna dimineata, suflet drag!" In curand vine iar zapada si amandoi asteptam ca sania noastra albastra din copilarie sa ne poarte pe aripile vantului...
