In nisipul ce se lasa mereu calcat astept atingerea ta.
Vantul ma mangaie, nu s-a incumetat sa ma pacaleasca pentru ca stia ca-ti cunosc pe de rost luniile din palma.
Un pescarus zapacit de lumina rasaritului mi-a alunecat in poala rochiei, sfasiind-o. Cu delicata grija l-am cules si i-am iubit aripile, rugandu-l sa zboare din nou. Ochii lui mi-au dat de inteles ca nu se va da batut si sarutandu-i crestetul mi-am indreptat rugaciunea spre Cer. In aceeasi clipa pescarusul s-a scuturat si mi-a lasat o pana ca multumire, iar zborul sau a fost mai inalt ca oricand.
Neasteptata a fost venirea ta, neasteptat sarutul tau, neasteptata iubirea... Dar mi-au spus mie scoicile din genunchi, pe care le uitasem infipte acolo, ca ai sa vii... Mi-au spus mie castelele de nisip, pe care maini de copii le-au ridicat din nimic, ca te uiti la mine de mult timp. Mi-a soptit mie ultimul val ce te zarise de departe ca un munte de om se apropie. Poate ca lumina miraculoasa a rasaritului m-a binecuvantat cu tine, poate ca pestii au pus o vorba buna pentru mine la Zeul marilor ca sa-ti indrepte pasii spre nisipul unde asteptam sa vii... Cine stie!? Ce stiu este ca ai venit zburand, alergand, mergand, intreband, strigand, chemand, rugandu-te... De ai cere unui infinit de stele sa-ti lumineze calea nu o va face decat daca vei aprecia lumina unui singur astru, ce va fi acolo unde ii vei cere inimii sa fie! Credinta... Ce vie samanta de credinta avem si eu, si tu in suflet! Pe urmele noastre merg ingeri sa culeaga fulgere si capul mi-e sprijinit de umarul tau, iar bratele tale imi sunt stalpi de lumina... In inima mea tonul il dai tu si ingerii asculta cum canti la harpa cea mai frumoasa melodie de iubire nascuta la malul marii unde rasaritul se trezeste dimineata...
