Te-am strans in brate si am simtit cea mai adanca dintre calduri.
Privind in ochii tai mi-am inteles menirea si ti-am iubit seninul.
Ce liniste, ce tainica veghe se ascund in tine, dragul meu!
Am risipit mereu din semintele in forma de inima si am asteptat, tacuta, sa creasca... Unele sunt intre trepte, le-am vazut. Incearca sa devina altfel decat sunt si daca inteleg ca schimbarea le e spre bine nu mai au nevoie de ajutorul meu.
Altele de ploaia dintre noi ar avea nevoie, dar intre noi nu exista nori, e cer albastru stralucitor si fericit.
Astfel ca trimit spre ele alte cupluri sa le ude si sa infloreasca. Norii lor poate ca au nevoie sa se rastoarne in cascade de ape pline de viscol si dor.
Cateva seminte ti-am asezat cu dorinta de multumire catre EL, ca te-a lasat sa vii, in pamantul negru si puternic al sufletului tau si astazi am descoperit cea mai frumoasa nuanta de galben pe care ochii mei au atins-o vreodata. Cum sa-mi rog cuvintele sa se astearna pentru tine? Cum sa le farmec si sa le incant ca sa se descurce si sa lumineze pentru tine?
Pretioasa incarcatura duce acum spre casa trenul care a plecat din gara al carei miros nu-l voi uita vreodata si ar fi fost frumos din partea timpului daca s-ar fi oprit sa bea cu noi cafeaua simpla sau ciocolata fierbinte a bunicii mele, a carei reteta am pastrat-o in cel mai ascuns sertar al inimii mele.
Am doar recunostinta pentru clipe de minunata si graitoare alegere a drumului pe care de acum nimic nu-l mai poate schimba.
E lumina si oricat de tare nu le place unora e calea noastra, nu a lor.
E ascensiunea pe care trebuie sa o rostim, e iubirea pe care trebuie sa o impartim, e doar caldura pe care trebuie sa o stapanim. Glasul tau ma tace atat de tare, privirea ta ma aude atat de puternic si mainile tale ma vad atat de bine incat ma intreb daca nu cumva avem nevoie de talmaci ca sa intelegem ce simturi ne-au mai ramas. De fapt am senzatia ca ele sunt din ce in ce mai multe si atunci inteleg de ce Astazi, Acum ne-am reintalnit. Voi porni pe urmele lasate de gandurile tale si stiu ca daca zbor cat pot de sus e bine pentru toti cei purtatori de lumina si scantei albastre. Tu, cea mai frumoasa nuanta de galben pe care cerul a lasat-o sa inunde lumea cu forta ei, sa intelegi ca partea cea mai frumoasa de abia de acum incepe. E drumul spre abisul cerului albastru creat de verdele padurii si galbenul sufletului tau. Si nu pot decat sa multumesc pentru ca am descoperit ca din curcubeul care sunt, pe interior sunt si eu cea mai frumoasa nuanta de galben...
