Suntem la fel si suntem lasati sa fim.
Ni s-a spus ca asa va fi, dar la un moment dat am uitat. Abia cand fulgerul a cazut intre noi si am ridicat privirile ne-am regasit. Scanteia ne-a unit. Si ne-a uimit.
Si ne-am atins mana pentru cea dintai oara, devenind verzi.
Ne-am sarutat pentru cea dintai oara, devenind rosii.
Apoi cand bratele tale mi-au ravnit necuprinsul am devenit albastri.
Am inotat pana la tine prin ape involburate, am indurat pana la tine prapaduri si caderi, si mi-am zdrelit genunchii in cele mai suparate pietre. Nu am stiut ca dorul de tine ma indemna atat ca sa te caut. Nu am stiut ca inima mea e cea care te striga. De fapt, daca mi-aduc aminte bine, o data, intr-un tren, in explozia diminetii m-ai strigat si te-am auzit. Atat de limpede mi-a sunat vocea ta in suflet ca si acum o aud. Mi-ai spus pe nume si din somnul meu eu m-am trezit si am spus prezent. Si a mai fost o noapte in care m-ai strigat, si iar ti-am raspuns.
Abia acum pot spune ca stiu de ce si cum si cand si ce si cine si mai ales unde... Abia acum pot lasa buzele mele sa rosteasca marunte cuvinte care sa-ti spuna ce simt pentru tine, iubitul meu albastru la fel ca si mine... Ne-am albastrit de atata inclestare, de atata iubire si dorinta. Ne-am luminat de atata credinta, de atatea fulgere ce cad peste noi.
Ne-am albit amandoi de la fulgii de nea ce cad sa curete totul pentru marea trecere dintre ani.
In inima mea locuiesti de zile ce par ani sau veacuri, in sufletul meu traiesti de vreme indelungata, in trupul meu vibrezi dintotdeauna si viata mi-e cu neputinta in lipsa ta... In vene-mi circuli cu o mangaiere ce strabate distantele rapid si drumul de la ochi spre abdomen si spre picioare il stii cu mult mai bine decat as fi stiut-o eu...
In lumea aceasta ce pare trezita, menire avem si tu, si eu. Un rost ce este rost pentru ca are rost.
Si rost este si ca tu esti bucuria pentru care am venit aici, acum. La malul marii noastre de iubire ti-am simtit mireasma, iar gustul tau il am pe buze si acum. E simplu de albastru, e simplu de pictat.
Si am pentru tine patru nuante de nisip. Mai alb, de la o mare fara viata. Mai rosu, de la o cetate completa. Mai galben din locuri calcate de lumina si mai inchis din locuri impietrite.
Ti le voi asterne la picioare si poate, daca voi inchide ochii larg, ai sa ma iei de mana, ai sa ma porti peste toate deserturile lumii si pentru ca eu te iubesc si tu ma iubesti va ploua cu iubire peste nisipul lor...
Eu sunt lumina, tu esti lumina si culoarea noastra este cea mai apropiata de sufletul LUI... A fost menit, a fost scris cu slove mari in cartea vietii, a fost rostuit si infinitul ne-a chemat....
