Am asteptat atatea anotimpuri sa fiu ninsa cu adevarat.
Am asteptat sa daruiesc zapezii din dureri si din tristetea ce nu se indura sa mai plece. Am asteptat sa ma scutur de rautati si vorbe fara melodie aruncate de slabe acorduri cu brate reci numite uneori oameni.
Am asteptat albele crampeie de lumina sa ma acopere, sa ma incalzeasca la fel cum fac si cu pamantul.
In timp ce-mi recunosteam neputinta de a merge mai departe izvorul m-a chemat sa sorb din zapezile topite si astfel te-am recunoscut.
A nins in acea clipa si brazda noua inima mea a capatat cand ai trecut cu plugul rasturnand recolta amara a trecutului.
Un punct de sprijin, un cuvant, noian de ganduri zambitoare si freamat de cifre adunate, astfel inteleg fulgeratoarea tarie pe care sufletul tau mi-o daruieste.
Din impletirile curate tacerea si-a rostit solemna revenire la viata si astfel curatata de sangele nobil al iubirii noastre am primit botezul fulgilor de nea.
Ninge neincetat, asa cum primavara nu va fi in stare niciodata. Ninge cu blandete si curata iarna suflete subtil. Ninge cu rostul nostru, ninge cu speranta, ninge cu lumina si fiinte albe devenind deschidem ochii spre o alta lume.
Si tu, si eu, curati, ne zidim credinta la temelia lumii noi. Ninsoarea asteptata ne-a binecuvantat si impletesc incredere, iubire, rabdare, bucurie, armonie in soapta diminetii, cand apa de lumina ne va spala obrajii. De acum samanta incolteste in pamant bogat, pe care zapada l-a curatat si incalzit deplin.
