Inimă uşoară

Când Tatăl meu îţi va însenina privirea, vântul deja va fi atins cu mângâierea lui poiana albă. Acolo am ajuns când ţi-am simţit chemarea şi rostuitele cuvinte le-am dăruit focului ce arde şi astăzi. Piatra stâncii ne-a păstrat amprenta, de aceea timpul nu mai are putere asupră-ne. De grijile mărunte ne scutur şi ştiu că vin vremurile  cunoscute. Îndelunga-mi căutare se va opri de acum, Tatăl meu mi-a dat puterea de a aluneca prin vise şi de a dărui speranţă celor ce nu mai ştiu de ea. Ieri am venit la tine,căci nu mai ai puterea să crezi. Dureri au fost întotdeauna, şi suferinţa ne-a întărit odinioară paşii. Singurătatea-ţi este astăzi albă de teama că te pierde. Îţi zbor iubirea iar pe la fereastră, când luna plină mă copleşeşte cu lumina ei şi-ţi dăruiesc speranţa de a şti că nu mai eşti singur de acum. Paşii tăi se întorc acolo unde Tatăl meu ţi-a tot arătat că trebuie să ajungi. N-a fost uşor, dar de acum e simplu. Am venit să-ţi spun că poţi, am venit să-ţi spun că meriţi, am venit să aduc mugurii primăverii aproape de tine şi libertatea să o cuprinzi în braţe. Eşti iar puternic, eşti iarăşi tu, cel care ai fost, cel care a cerut lumină pentru cei pe care îi simte aproape şi pentru cei ce nu pot să-şi poarte singuri de grijă. Indiferent de ce stele vor străluci în calea ta, indiferent de ce pietre te vei lovi în drumul tău, de câte ori vei ridica privirea, voi fi acolo să te îmbărbătez, vboi fi acolo să te sprijin, să-ţi şoptesc că nimic nu-ţi stă în cale să-ţi împlineşti sensul simplu de a trăi cu fruntea sus şi inima uşoară.