In pasul tau imi incropeam la randu-mi urma, din parul tau cadeau doar visuri pe care le asezam la radacina marilor copaci, din crezul meu fierbinte cale ne-am facut si am ars umar langa umar clipele clepsidrei cu atat de multa bucurie incat timpul s-a speriat, crezand ca vrem sa i-o golim.
Ne argintam privirile prin cetini, ne imbratisam cu pietre rabdatoare si treceri catre astazi ne daruiam in semn de echilibru. Limpezimea diminetii ne alungase nelinistile pentru totdeauna si adevarul ne-a aratat poiana unde din cer curg picaturi de lumina si iubire pe ranile deschise. In locul in care oamenii cer indurare, noi am tacut iertandu-ne. Ne-am nerostit iubirea intarind-o.
