Dezlegare

Se dezleagă legătura încet, încet şi dintr-o dată în căldura fiinţei tale mă vei găsi aşa cum sunt, cea care am fost şi ultima oară, cea pe care ai plâns-o atunci când a plecat.

Se dezleagă clipe de demult, gânduri de odinioară şi din viaţa aceasta, ţi se descoperă inima-mi în întreaga-i strălucire.
Mi-ai fost aproape atunci, iubitul meu alb, mi-erai şi preot, căci eram a ta apropiată, destin mi-ai fost atunci şi-mi eşti şi acum.

Ce incredibilă descoperire!

E ca şi cum un văl mi se ridică de pe ochi şi văd ce nu am reuşit să văd o viaţă. 

Te văd pe tine, cel ce mi-a fost hărăzit de El, dăruindu-mi nemurirea printr-un copil pe care cea ce i-a dat viaţă nu l-a vrut.
În anotimpul neliniştit al florilor de alb, pe treptele lăcaşului de care ţi-era inima legată un prunc de lumină vie scâncea timid şi îngerii ţi l-au încredinţat spre veghe pentru mai târziu. Mi l-ai aşezat în braţe şi tot ce eram până la acea clipă s-a schimbat. Când ţii lumină între palme, când ai lumină în suflet şi-n priviri nu poţi decât să laşi scântei în urma ta, indiferent prin câte vieţi îţi este dat ca să păşeşti.
Şi mângâierea ta a fost deplină pentru că paznic mi-a fost Lupul ce drumul spre noi a urmat venind din Pădurea cea Roşie ca focul nestins al iubirii dintre noi. 

Când nemurirea a vrut să rupă raze din al Lunii veşmânt, ţi-a fost hărăzită puterea de a mă înălţa iubindu-te din ce în ce mai mult. Venirea ei, a Fetei Albe, pe care ziua de astăzi ţi-a readus-o în apropiere, să veghezi asupra ei, mi-a închis atunci o cale...
Ai rămas doar tu alături de cele două minuni, iar dintre stele te-am ajutat cât mi s-a dat voie. 

Cât te-am căutat, iubitul meu alb! Ce împovărat ţi-a fost şi ţie drumul!

Pânze menite să ne lege la ochi am avut amândoi până când triada ce te defineşte s-a trezit la viaţa şi dezlegare ni s-a dat. 

De nu striveai clepsidra de albastru.... De nu mi-aş fi julit cuvintele-n genunchi... De nu te-ar fi izbit viaţa în mijloc de secundă... De nu mi s-ar fi scurs pe umeri suferinţa... 

Şi minunata clipă a regăsirii m-a străfulgerat abia a treia lună de la intrarea în anul Marilor separări. 

Mai ai doar timpul să tragi aer în piept şi să-ţi laşi mâna în mâna mea.

Mai am doar timpul să-ţi dăruiesc libertatea.

Mai ai câteva întoarceri de clepsidră să netezeşti ce-i netivit astăzi.

Mai am doar rabdare să te aştept... 

Mai ai răgazul unui gând milostiv pentru vrăjmaşii de altădată şi de acum.

Mai am timp cât să rostesc tare şi simplu... Te iubesc!