Dintru începuturi s-a născut ideea unui tot perfect. Trâmbiţau şi cereau mult peste puterile lor, doar el singur încerca să ducă mai departe liniştea înţelegerii pentru a nu ajunge în întunericul răsplăţii.
Era de aşteptat ca ei să nu înţeleagă nimic din puterea supunerii, era de aşteptat să fie aşteptat, dar mâhnit de ceea ce aveau să-i ofere. Plata simplităţii se făcea pierdută într-o ură cutremurătoare. Aşteptau ceea ce nu puteau oferi ca hrană liniştii lor, cotropeau şi urau să se facă simţiţi într-un tot pe care nu-l înţelegeau, li se ordonau semne să nu fie însemnaţi de ceea ce avea să vină. Încă nu vedeau nimic din tot ce li se dădea de ales şi el le făcea pe plac să nu fie judecaţi, deşi ei au judecat deschis tot sufletul rănit. Aveau supunere şi plecăciuni căci erau simpli din nimic născuţi. Puteau prezice totul, fără de-nţeles a rămas, căci ei ştiau că a venit să înţeleagă ceea ce ei nu înţelegeau. Rănit şi lovit de-ar fi fost de cel ce l-a trimis, nu putea fi comparat cu ceea ce ei i-au oferit atât de închis şi de murdar. De aceea ei îşi plătesc sfârşitul rar!
