Legături

Cineva, nu cred că i se mai cunoaşte numele, a rostit în jurul mâinilor mele o legătură albă. De atunci am păşit uneori nedrept pe drumul meu. Încremenise parcă nevolnică  tămâia zilei de ieri şi genunchii mei uitaseră atingerea mâinilor tale. Cu tălpile adormeam umbrele înserării şi somnul tău era uneori ascuns de ochii mei. Cu ţipătul rochiei mele, devenită franjuri, ţi-am spintecat singurătatea şi abia când infinitul de la inelarul meu s-a topit sub căldura iubirii tale în tăişul lui mi-am îmbrăţişat libertatea, din nou.

În primul sărut am descoperit ziua de astăzi, în cea dintâi mână adormită peste umerii mei, protector, am simţit rostul şi în părul tău mi-am regăsit parfumul vieţii. 

Tentacule de iederă veche, cu mici nuanţe de verde pe alocuri, te ţineau prizonier. Era legătura ta rostită de cineva, nu cred că i se mai ştie numele. Fruntea ta mai albă ca pâinea ce încă nu cunoaşte ardoarea cuptorului era intrată în zăpada iernii venite mai devreme.
Cu un cuvânt desprins din soarele ce se pregătea de întâlnirea cu Pământul am dat încredere legăturilor ce te înconjurau şi astfel ispitite au uitat de tine. Au mers pe firul cald tot înspre soare şi le-am văzut pe rugul lui aprins în fierbinte îmbrăţişare. Eşti iarăşi cum ai fost, cum ţi-a fost menit să fii! Sunt iarăşi cum am fost, cum mi-a fost scris să fiu! Ne odihnim lupta şi cu firul ierbii ce respiră iar ne deschidem ochii. Te văd aşa cum eşti, mă vezi aşa cum sunt şi tâmplele ni se împart din nou la doi.