Un blestem s-a rupt in noaptea in care am decis sa intreb ce rost am... Ma desprind din ramasitele corabiilor sparte la mal, ma acopar cu ramurile copacilor padurii si tac acolo unde tu vorbesti. Imi las mainile sa cutreiere in cautarea ta si invat rasuflarea cuvintelor tale, pas cu pas. Ma dezmeticesc din vise grele si in noapte caut linia continua a vietii din palma ta calda. Imi curg pe buze cirese coapte de privirea ta, miroase a cerneala asternuta pe hartie, miroase a iubire impartasita, miroase a anotimp pe cale sa erupa, mi-e dor de tine iubitul meu alb. Respir, traiesc si iubesc binecuvantarea din spatele ochilor tai. Te voi privi pana acolo unde nimeni nu stie ca ajungi, te voi sustine cand oricine te va intreba de ce-ti fortezi limitele, voi rupe spinii de pe marginea drumului pentru ca libertatea sa te vada de departe, te iubesc pana la capatul drumului si dincolo de el, in urmatorul zbor impreuna, umar langa umar. Precum in cer, asa si pe pamant, nimic mai magic ca iubirea; doar ea ne da puterea de a rezista. Lumina focului se joaca pe trupul tau, iar eu, in tacerea-mi cuvintelor binecuvantate impartasesc cu tine zambetul, gandul, cuvantul, sarutul, sarea din coltul ochilor si iubirea. Aceasta iubire sfintita, aceasta nepretuita inaltare, aceasta bucurie neasteptata. Mi-am acceptat caderile cu ochii larg deschisi si fruntea sus, am invatat sa calc pe urmele lui Astazi si mai ales sa nu ma opresc la jumatatea drumului. Iti imbratisez defectele la fel cum iti imbratisez calitatile, te iubesc asa cum esti. Imi esti cel mai drag prieten si iertarea se invarte in jurul cifrei doi. Fiecare lacrima cazuta din ochii tai a lasat urme adanci, dar a marcat o frantura din viata ta, importanta pentru mine, caci te defineste. Un val de clipe arse de sarutul tau m-a inecat si atunci am primit raspunsul. Mana ta se contopeste cu a mea, genele tale cersesc lumina, iar sufletul meu ne viseaza acasa.
