Ma rasfrang in oglinda soarelui si vestesc vazduhului venirea ta.
Acoperita de zapada ultimului val lepad haina veche si ma inchin seninului din privirile tale. Se aduna aburi de iubire si astfel imi croiesc poteca spre inima ta. Inconjurat de paienjenisuri esti si cu greu valul tau ajunge pana la tarm. Chiar de-as fi cunoscut menirea ierburilor pe care picioarele mele le-au zdrobit in drumul spre tine, nimic nu m-ar fi oprit din drumul meu. Imi stiu rostul, imi stiu alegerea. Tacerea ta imi spune multe, de asemenea... Pot pierde toate trenurile, intr-un tarziu tot voi ajunge ca talpile-mi pline de sange sa fie spalate de valul care esti. Pot uita toate cararile spre tine, intr-o zi tot voi atinge cerul senin din ochii tai si voi alunga tot raul din tine. Pot strabate calea pana la stele si inapoi daca sunt nevoita, mereu te voi prinde de mana si voi lumina cu tine. Poti pleca daca vrei, poti ramane, iubitul meu alb, tot ce pot sa-ti daruiesc e libertatea insasi.
