Pas de fluture

În cea mai caldă zi din iarna ce-şi pierdea din puteri, un fluture a găsit de cuviinţă să mi se aşeze pe tâmpla înfierbântată. Uimirea-mi cred că l-a speriat din cale-afară, dar a decis că nu sunt un pericol pentru el. L-am admirat cu toată bucuria pe care sufletul meu o arăta fără să pot respira. Mi-era că va zbura şi nu voi reuşi să-i cuprind cu privirea toate nuanţele.  
Zăpada încă nu se topise de deasupra ghioceilor şi nici o floare nu i se oferea fluturelui ce şi-a imaginat că primăvara e atât de aproape. Mi-am rupt bluza ce purta amprenta unui roşu trandafir şi i-am dăruit-o.  
Fluturele şi-a însuşit floarea şi din acea clipă iarna şi-a pierdut puterile. Pasul fluturelui a fost  hotărâtor. Primăvara îl luă în palme pe cel ce o chemase cu venirea lui pe lume şi răsuflarea ei caldă îl mângâia toropindu-l. Fluturele vestitor îşi luă darul de preţ al nemuririi din partea Anotimpurilor şi împodobeşte de acum tâmpla dreaptă a Primăverii cu iubirea lui... Mii de fluturi împrăştie lumina ei peste Pământ. E de ajuns să privim cerul senin, pe care nici un nor nu îndrăzneşte să lase urme...