Eşti aparte ca şi cuvântul dor, el are rostul lui şi tu pe-al tău.
Eu îmi doresc ca pe drumul spre tine să rămân eu.
Gândul tău mi-a atins palmele şi ... de atunci simt ce gândeşti,
iubind chiar şi vântul ce poartă cuvântul aproape de sufletul tău.
Ştiu ce eşti. Ştiu cine eşti…
Priveşte în tine; tot ceea ce vrei să fii eşti. Să nu taci niciodată căci ai multe de zis şi de dăruit.
Ştiu tot ceea ce e de ştiut, simt tot ceea ce le e interzis unora să simtă şi cred tot ceea ce unora li se pare ireal.
Mai cred că nici cerul nu e peste noi, noi suntem sub el.
Aş vrea să ies să devin ploaie, să mă pierd în pământ şi să revin la suprafaţă îmbătată de iubirea pentru tine dăruind viaţă.
Se vede tot până la Sufletul tău şi dacă iubirea înseamnă moarte, voi trece prin toate porţile ei de mii de mii de ori. Îmi doresc să te visezi aşa cum te visez eu, ceea ce eşti, nu ceea ce vrei să devii. Te iubesc cu toată suflarea, zâmbetele şi lacrimile vieţii mele...
Există cuvinte care ne dezvăluie multe neînţelesuri. Ele ne eliberează, ne fac să simţim prezentul ca o mângâiere, ca o dovadă a ce a fost şi o certitudine a ce va fi. Toate prind apoi înţelesuri. Sunt cuvinte pe care cei mai mulţi dintre noi nu le cunoaştem. Diferite. Există cuvinte care te fac să-ţi doreşti să te întinzi şi să încetezi să mai respiri. Să te pierzi, să te scufunzi, cu mintea şi cu trupul, care respiră şi trăiesc o dată cu tine. Există cuvinte pentru viaţă şi toate înţelesurile ei, cuvinte pentru valorile ce se răstoarnă din fiecare cuvânt EL a creat un OM. De aceea ne căutăm unii pe alţii, ca să ne lipim urechea şi să ne ascultăm tumultul. Fiecare tumult îşi are tumultul lui. Când îl descoperim pe cel care este al nostru aripile încep să ne crească. Ne lăsăm purtaţi de vânt tot mai sus, ne mângâim şi ne privim bucuroşi de regăsire. Dragul meu, să crezi în tine, în înţelepciunea ta, în puterile tale şi în ceea ce-ţi dictează inima. Nimic din ce a fost nu o să mai fie la fel, dar s-ar putea să fie mai bine, căci calea iubirii este calea cea bună. Depărtarea este de fapt o apropiere mai mare. Atât de multe întrebări se nasc fără răspuns în lumea asta şi nici măcar nu bănuim că toate au un răspuns. O pasăre nu zboară niciodată dacă nu ştie că trebuie să zboare, de aceea trebuie să iubeşti ca să ştii că eşti iubit. Din vânt, din pământ, din lumină şi iubire am fost creaţi, iar sufletul meu se vindecă doar atunci când vede lumina ta…. Menirea noastră se va înfăptui de vrem ori nu vrem. Aşa e scris, aşa-i menit. E scris să-ţi odihneşti capul pe genunchii mei, e scris să-mi auzi chemarea nerostită, e scris să nu mă sperii de nimic când eşti lângă mine, e scris ca luna plină să te aducă mereu în braţele mele, orinde paşii tăi rătăcesc. E scris să te linişteşti lângă mine, să te odihneşti langa inima mea, să-ţi răspund la toate întrebările, să-ţi linişteşti privirea în ochii mei, căci ziua când tu credeai că vei sângera se sfârşeşte astăzi.
Dacă zâmbesc, înseamnă că mă bucur să te văd; dacă te caut, înseamnă că mi-e dor; dacă te ajut, înseamnă că îmi pasă; dacă întreb, înseamnă că mă interesează; dacă ofer, înseamnă că meriţi; dacă cer, înseamnă că am nevoie; dacă spun, înseamnă că vreau să ştii că te iubesc!