La ea, clepsidra a inceput sa se stranga si sa nu mai lase nisipul sa treaca.
La ea, atingerea e catifea si aspre sunt doar ramele intre care se oglindeste apa ce-i curge pe trup.
La ea, oglinda nu arunca priviri inapoi niciodata.
De la dintii lui si-a impregnat amprentele in ore niciodata pierdute, ore ale unor nopti albastre, ore albe de lumina si ingeri aproape...
Si-a sters ochii, si gura, si nasul de pe chip, in schimbul noptilor de iubire cu el.
La ea, perfectul este simplu, niciodata compus din ceva anume. La ea, perfectul e complet.
La ea, despletirea se aduna in valuri si pe umeri fasiile aluneca spre talpile fara urme de capcane intinse de vajnici vanatori.
Nu este prada usoara.
Ea este femeia fara chip.
Femeia ce asteapta imbracata in hainele lui, cu parfumul lui in carne si cu iubirea pentru el in sufletu-i ranit, femeia fara varsta, fara ani, fara nimic.
Poate venirea lui ii va aduce ochii inapoi, caci isi dorea sa planga din nou.
Imbratisarea lui ii va aduce gura inapoi, caci isi dorea sarutul lui din nou pe buze.
Iar adierea venirii ii va da si nasul inapoi, caci dor de mireasma lui ii era de mult prea multa vreme.
Se pregatea de iarna si usa de la inima ei era inca intredeschisa. La prima zapada usa se va inchide definitiv.
Mai era atat de putin timp pentru ca el sa se intoarca. Ea stia, dar nu-i statea in putere sa o mai deschida vreodata. La prima zapada cazuta va incepe curatenia de suflete. La prima zapada, noroiul va fi sters. Iarna aceasta va curata multe, clepsidra se strange si nisipul mai are cateva fire de trecut...
Nevenirea lui o durea, nevenirea lui lasa venin pe acele ceasornicului ce este menit sa se opreasca la caderea celor dintai fulgi de nea...
Pretul trecerii ei prin viata?... Nevenirea sau venirea lui?
