Cerneala si cenusa de trandafir

Abia atinse de mana lui, filele se grabesc sa atinga podeaua... Cad usor, precum frunzele arse de sarutul patimas al toamnei. Petala cu petala cartea se ofileste in mainile lui. Este o carte pe care numai cel care stie sa o descifreze o poate aprecia la adevarata ei valoare. Literele ei misterioase nu ajung la sufletul oricui. Sunt oameni care au ochi, dar sunt lipsiti de vedere. A citi le este imposibil. Doar un suflet-pereche poate deslusi alfabetul invatat in alte vieti. Condeiul sortii a lasat o pata de cerneala pe file. O pata care se intindea incet. Prindea a se trezi la viata dorindu-si sa fie mangaiata, iubita, atinsa. Dar el avea de incheiat niste socoteli mai vechi si crezand ca are la dispozitie tot timpul din lume o lasa sa astepte. Sa-l astepte... Pleca fara sa inteleaga adevarul, fara sa intuiasca macar durerea pe care o lasa sa se scurga pe filele acelei carti menite din iubire.
Credea ca i se cuvine. credea ca e a lui. Nu a facut nimic sa fie a lui. A plecat si a lasat-o sa-l astepte, considerand-o proprietatea lui. Pata s-a intins, a crescut si un trandafir rosu ii inflorea in maini. Lacrimile ei de tristete si dor l-au crescut si rosul lui i-a dat putere sa lupte.
Intr-o zi, cand nu era nimic de asteptat sau de sperat, cineva a intrat in camera in care focul uitase ca trebuie sa arda de atat de mult prea multa vreme. Neintretinut, jarul era stins acum... Cenusa...
Descoperind filele ingalbenite pe jos  cineva le-a strans in brate ca pe o comoara si a inceput sa citeasca.
Vedea. Intelegea. La primul cuvant rostit de buzele lui, ea s-a trezit.
Nu era cel pe care credea ca-l va vedea, nu era acelasi cu cel pe care-l asteptase, dar ii era suflet-pereche.
Era Lumina, era zambet, era liniste, era acel glas ce ei ii oferea apa vietii...
Si incet, mainile lor s-au regasit, aripile lor s-au intins spre singura posibilitate.
Zborul impreuna, nu separat de impreuna.
La sfarsit de timp, in camera in care focul uitase sa mai arda cenusa unui trandafir ce fusese atat de rosu candva, in asteptare, era suflata de vantul ca l-a adus pe el inapoi, acasa. Dar era tarziu, Chiar si el a inteles ca a pierdut-o si ca nimic nu o va mai aduce inapoi. Comoara ascunsa se afla mereu la indemana ta. Nu o lasa sa se piarda. Chiar daca suflet-pereche era de fapt altcineva. Poate ca astfel vindecarea ti-ar fi fost mai rapida...