Cand te nelinisteste clipa, cand te impresoara pescarii cu navoadele lor, cand vanturile semneaza pe sufletele ce merg in Tara Umbrelor Tacute se astern in Cartea Vietii randuri peste randuri...
La rascrucea acestor locuri calcate de talpile vechilor calatori asteapta un OM, iar langa el un Lup vegheaza. E bun si atent la culoarea sufletelor ce trec prin aste locuri.
Unii sunt albi, altii cam rosii, unii albastri si unii sunt verzi...
Mai sunt portocaliii si cei galbeni si apoi mai sunt cei mov, violeti sau lila...
Le stie umbletul, vorba si gandul si numai cei ce stiu sa taca sunt primiti in hanul de la rascruce.
Caci OMUL stie sa pretuiasca linistea si adevarata pace...
Cand cerul se intoarce sa-si ia ploile inapoi, picaturile sunt trase la mal de pescarii anume tocmiti.
Cand am ajuns la rascruce tu erai acolo deja... De cateva vieti ma asteptai...
Si amandoi purtam culori asemenea, tacerea ne e litera de lege, iar Lupul ne-a adulmecat si s-a gudurat pe langa noi...
Privirea OMULUI ne-a traversat si ne-am trezit in mijlocul hanului ce caldura primea de la sufletele noastre.
Eram aprinsi la fata de atat de multa asteptare si iubirea ni se citea in palme, in inimi, in minte, in ochi si in lacrimile ce curgeau fara oprire.
Tacerea, ea, tacerea cernea zambetele noastre si din acestea un curcubeu mai luminos ca soarele a rasarit.
Dincolo de gand, dincolo de peretii hanului, OMUL zambea tacut, iar Lupul simtea pentru cea dintai data linistea iubirii...
