Iubirea e pretutindeni in jurul nostru, trebuie doar sa ascultam cu inima si sa-i urmam acesteia indemnul. Eu m-am supus cu greu misterului ei pentru ca de prea multe ori mi s-a calcat frumusetea sufletului in picioare.
Iubesc iubirea pentru ca aduce frumusete acestei lumi, iubesc iubirea pentru stralucirea pe care o aduce in priviri, iubesc iubirea pentru ca incununeaza sufletele cu divinitatea ei. Vocea pe care o auzeam in interiorul meu atunci cand iubirea a batut la geamul meu a asteptat o vreme pana i-am deschis…
Simteam puterea ei, simteam ca urmeaza o schimbare a ceea ce sunt. Am ignorat-o cat am putut de mult. Eram fericita in acea lume a mea. Gasisem un echilibru, caci mi-am luat menirea in serios, harul primit de Sus. Gandeam ca oricat de grea, de prapastioasa este viata, singurul lucru care iti aduce liniste este ceea ce stii sa faci mai bine, in cazul meu sa scriu. Sa iau din mult prea plina mea cupa de venin si prin harul primit sa o transform in miere pentru cei care au nevoie de vindecare. Am facut acest lucru mult si bine.
Nu am vrut sa ma indragostesc de tine, dar s-a intamplat pentru ca era scris asa. Nu se putea altfel, stii pana si tu acest lucru, caci tu nu lasi nimic la voia intamplarii. Dansul zilnic cu tine a devenit hrana pentru mai tarziu. Nu mi-am dat seama din start ce se intampla, e adevarat, dar undeva incoltise samanta pe care El a aruncat-o la venirea mea pe lume. Am dat crezare inimii, nu stiu de ce.
Puteam sa fiu crucificata, ca si mai inainte, dar ceva imi soptea inlauntrul meu ca va fi bine. Am chemat ingerii in ajutor si ei mi-au spus ca tu esti.
Primind incuviintarea lor am crescut si m-am imbatat de fericirea de a te regasi. Am retezat uscaciunile, frunzele uscate, mladitele rupte si calcate in picioare, iar floarea care eram a revenit la viata datorita tie. Nu am vrut sa iubesc, nu am vrut sa te iubesc. Mi-a fost frica. O frica pe care nu o pot descrie in cuvinte.
Si ai reusit incet, printr-o dumnezeiasca gingasie sa ma determine sa cred in tine. Pas cu pas. In lumina acestei iubiri ce crestea atat de repede nu mi-am pierdut ratiunea. Stiam ca esti ranit, ca suferi cumplit si tot ce imi doream era sa te vindec, ce stiam eu sa fac mai bine. Menirea mea e sa fac asta, stiu si simt.
Din inclestarea mea cu nedorinta de a te iubi ai iesit victorios tu… si te iubesc… Descoperire dupa descoperire, cuvinte dupa cuvinte, coincidente dupa coincidente, dragul meu, cum sa trec peste bucuria de a te fi regasit? Am inceput sa stralucesc in fiecare zi mai mult si mai mult. Iubirea pentru tine ma facea astfel. Sa opresc timpul mi-as fi dorit ca sa pot capata ragazul de a fi cu tine. Am devenit parte din eternitate caci din ea izvoraste iubirea.
M-am topit in iubirea pentru tine, iar iubirea imi arata drumul ea insasi catre tine. Am pe buze doar rugaciuni pentru tine, caci nimic nu-mi doresc mai mult decat sa respiri usurat. Frica de care vorbeam la inceput era atat de coplesitoare incat te-am rugat de nenumarate ori sa pleci, stii bine… Nu ma simteam in stare sa fiu iar ranita. La fel ca tine.
Naucita sunt si acum de gustul acesta incredibil pe care regasirea noastra mi-l ofera pe buze. Stii cata forta a trebuit sa pun in tacerea mea?
As fi urlat bucuria iubirii noastre tuturor padurilor lumii, de fapt universului… si am facut-o... in tacere, insa…
