Talpile mele simt lemnul ud al docului albastru si se intreaba tacute daca locul lor este acolo sau pe nisipul cald. Rabdare! Ecoul imi sopteste sa am rabdare ca vei veni langa marginea lumii, langa mine, dar ii spun si lui ce ti-am spus si tie: Nu mai este timp, chiar daca sunt maestru in rabdare!
Se termina nisipul din clepsidra si aceasta va fi apoi intoarsa, deci un alt timp va incepe in curand.
Pentru rabdare vremea a trecut. Este necesar sa faci un pas, chiar daca e gresit, decat sa nu faci nimic.
Cand iti doresti ceva cu toata fiinta nu exista nimic sa te impiedice sa te duci pana la marginea nemarginirii. Sigurul lucru ce te poate opri este nedorinta. Eu am dorinta, rabdare si mai am ceva.... IUBIRE si LUMINA... Le-am asezat la vremea cireselor intr-un loc numit inima si de atunci le porti la tine in palme...
Nu le-ai vrut, sau poate te-ai razgandit o vreme, sau ai fost oprit la vama lumii dintre noi... M-ai vestejit cu vorba si nu mi-am mai udat radacinile, insa durerea de a-mi astepta inima inapoi e mai cumplita ca furtuna prin care nemarginirea dinaintea mea a trecut. Privesc norii si ma intreb de ce au atatea culori cand eu ii stiam albi. Privesc marea si ma intreb de ce totusi ea ramane albastra in ciuda albului sufletului meu care-si impleteste lacrimi de osanda. Si totusi, cat de multa iubire e de dat, cat de multa lumina asteapta sa fie oferita! Iar eu nu am in jurul cui sa-mi alunec bratele, nu am in jurul cui sa ma infasor, nu am in jurul cui sa ma rotesc caci nu am cu cine dansa. E nedrept, dar e decizia ta. Nu pot decat sa ma intreb ce voi face eu cand va veni vremea deciziei mele!
Si talpile mele simt cum vantul usuca lemnul ud al docului albastru de la marginea nemarginirii unde eu te astept si unde tu nu vii...
