O inima sfasiata a disparut in cele patru zari. Si doare pentru ca-i a mea. Si stiu ca nu ai sa te arati niciodata. In ciuda a tot ceea ce ai promis, nu vei veni, caci nu te lasa intunericul s-o faci, iar orbirea ti-a fost adusa de LUMINA...
Cum sunt LUMINA, stiu ca eu sunt cauza.
Fara rime mi-ai lasat inima si de aceea fasiile ei au ales drumul zarilor ce poarta nume rasunatoare, Est, Vest si Nord si Sud. Un crampei de curcubeu mi-a ramas sub gene, sa ma vegheze si sa-mi aduca aminte ca odinioara stiam sa zambesc.
Din tristetea nemarginita in care ma zbat povestesc marii despre asteptarea mea, vantului despre durerea mea, Cerului despre neverosimila ta iubire pentru mine... De sus simt lacrimi calde cum cad pe spatele meu si cum se lupta sa-mi iasa la LUMINA aripi. IUBIREA este singura care ma poate ajuta sa-mi refac inima. Aripile ma vor ajuta sa strabat zarile in cautarea fasiilor plecate fara nici un cuvant... dar nu stiu daca mai vreau sa fie iar calcata in picioare...
De le-as gasi, ce bine ar fi... Mi-e dor de mine, mi-e dor de inima mea...
Mi-e dor de zambetele mele. Mi-e dor de tine, dar cum ai putea sa intelegi tulburatorul meu neinteles.... Si nu ti-a fost teama de neiubirea mea, ti-a fost teama doar de neintelesuri... da... Si as fi vrut sa-mi fie clar ca neintelesurile tale imi vor sfasia inima.
Probabil ca fasiile de inima nu vor vrea sa vina inapoi la mine...
Iar tu nu vei avea niciodata curajul sa pleci in cautarea lor...
caci nu vei fi lasat...
Pacat!
