Zambesc! Stii tu ce inseamna sa plangi cu adevarat, Toamna!?
Nu esti in stare sa plangi pentru frunzele ce se jertfesc de dragul tau. Nici nu le vezi blandetea caderii din copac. Si daca ai fi atenta cu adevarat la ce se intampla in jurul tau ai vedea cum verdele, atras de albastrul cerului, le face pe frunze sa se inroseasca si sa-si iroseasca seva...
De liniile din palmele frunzelor nici nu te intreb, caci habar nu ai de ele... Stii ce frumoase si delicate sunt?! Te rog priveste mai de aproape cand ai sa-ti lasi vantul sa le rupa de pe ramuri! Le vei vedea linia vietii, scurta la unele, mai lunga putin la altele, dar intotdeauna terminandu-se undeva....
Linia inimii...of, cate ar avea sa-ti spuna! Dar ce stii tu, Toamna?!
Nu stii ce inseamna sa-ti rupi bucata cu bucata din suflet sperand ca astfel il vei face sa te iubeasca, nu stii cum este sa astepti un semn de la el, nu stii cum este sa tresari din vise, caci te strange doar acolo in brate...
Nu stii cum este sa te pierzi in timp ce mergi pe calea ce crezi ca-ti este scrisa... Nu poti cuprinde cu mintea ta de anotimp, ce se repeta in fiecare an, risipa de cuvinte si iubire ce se infaptuie cand incerci sa-i arati, sa-i spui, sa-i lasi la indemana, sa nu-i lipseasca, sa stie ca esti, ca te gandesti, ca-l protejezi, ca-l vrei, ca-l astepti...
Asa ca nu ma invata sa plang pe mine, Toamna! Cunosc aceasta lectie la perfectie... Caci plang demult... Si cerul meu, desi senin deasupra norilor colorati in negru si gri de cineva care nu stie ce-i iubirea, continua sa ploua mult mai bine ca tine...
De nu ma crezi priveste... Tu poti sa lasi frunzele sa pluteasca avand compasiune pentru ele?
Poti chema lupii sa se adape la ploaia lacrimilor sufletului tau? Poti sa strabati in fiecare zi drumul dorintei, al iertarii, al durerii avand numai LUMINA si IUBIRE in buzunarele tale?
Sincer, intreaba tu singura Mai Marii care te indruma si vei vedea.... Eu plang mai bine ca tine.
