Se scurg clipele dorului de tine printre crengi de lumina,
iar o cometa cu trena albastra strabate cerul vestindu-ti iubirea mea.
Ai vazut-o, simt ca bezna se indeparteaza si in argintia dimineata pasarile incep sa cante.
E zgura la marginea drumului si sub ea, gropi ascunse se bat pe calatorii neatenti.
Tie iti lumineaza calea ingerii rugaciunilor mele si toamna mi-a daruit picaturile de ploaie sa pot sa te calauzesc... te lupti cu demoni si monstri cu colti de fier, iesi biruitor din fiecare clipa. Miroase a viscol, a pamant rascolit de gheare de lup, miroase a frunze pierdute si a chihlimbar scurs in cateva veacuri.
Chiar daca nu ne spunem pe numele noastre adevarate, ne cunoastem, ne simtim si dezlegarea e atat de aproape...
Crampeie de albastru necunoscut privirii omenesti se astern peste tine, peste mine, peste noi...
Copacii Padurii impietrite revin la viata desi iarna le-a atins seva, iar puterile tale cresc cu fiecare incantatie pe care gura mea o rosteste din iubire pentru tine...
Firava fiinta ce sta ingenuncheata in fata Lunii sunt eu si fiecare cuvant rupe, sparge si arunca in cele patru zari dusmanii ce te urmareau prinsi in faldurile cetii.
