Langa bradul imens de langa bordei, ea citea dintr-o carte povestea scrisa cu litere de foc.
Vocea ei era singura care putea sa-i aduca dezlegarea, de aceea citea....Soarele era deja departe de padurea in care doua suflete asteptau izbavirea. El adunase lemne si un foc imens se asternea acum la picioarele ei. Desi era atat de aproape de acesta, ei ii era din ce in ce mai frig, dar nu voia sa se opreasca din citit. Stia ca daca o va face, vraja nu se va mai rupe. Acesta era rostul ei. Incantatia era deci rostita cu putere. Padurea tacea. Parea ca timpul se oprise. Deasupra, cerul isi lasase constelatiile la vedere, iar luna le daruia din valurile ei stralucitoare. Un sarpe mic se apropie de foc si incerca sa o opreasca din menire, dar ea nu se sperie. Il mangaie cu privirea in timp ce vocea ei arunca din cuvinte spre lumea ce adormise de curand. Nici vulpea sireata, nici ursul ursuz, nici veverita jucausa nu au reusit sa o opreasca. Spiritele padurii incercau sa lupte cu ea spiridusii, gnomii, zanele.... cu totii alergau pe langa ea, dar glasul ei urma un drum firesc, fara opriri, fara hartoape, perfect stapanit. Nimic nu-i statea in cale! Dar ei nu voiau sa piarda, aveau nevoie de el. Cu totii se luptau ca el sa ramana sub stapanirea lor, dar ea era puternica. Stia ca desi nu va fi niciodata al ei, macar il va fi vindecat de povara unui blestem, il va fi eliberat de raul ce-l macina de atat timp.
El se straduia sa-i ofere tot ce credea ca ea are nevoie, dar parea ca nimic nu o multumeste. Stia ca nu poate fi niciodata a lui. Lumile lor erau diferite, dar spera, spera....I-a facut focul puternic, sa o incalzeasca, i-a fript peste, sa o hraneasca, bordeiul era pregatit sa o adaposteasca daca noaptea si-ar fi facut de cap... Insa ea citea, si citea, si citea....A luat-o de mana intr-un tarziu si a condus-o in bordeiul incalzit cu lemne de brad si fag. Mirosea puternic a rasina si narile ei frematau. Ii era foame, si sete ii era, dar nu se putea opri. Focul de afara era deja stins, timpul trecuse fara veste si frigul era din ce in ce mai patrunzator. La flacara ce palpaia in felinar ea citea...
Cand nimeni nu mai spera... ea inchise cartea, privi spre el si tacu.
Paharul cu vin rosu ca rubinul ii zdrelise simturile vreme indelungata, iar ea sorbi ca si cum tot nectarul lumii se afla acolo...
El se trezi dintr-o data... Era uimit. Nu se asteptase... parea ca ea va citi mereu si mereu...
Uimit o lua in brate si incerca sa o mangaie, dar ea nu-l primi...
Era ostenita si i se parea ca vraja nu era rupta, i se parea ca el era tot el. Ca nu se intamplase nimic.
Dintr-o data, iesi sa priveasca cerul. Atatea stele nu stia ca exista. In oras nimic din tot ce vedea acum nu ii era cunoscut. Poate una sau doua stele mai mari sa-i fi dat buna seara...
Apa se terminase si el o ruga sa mearga la izvor. Dar gandul o sperie atat de puternic ca a facut trei pasi in spate. Era tarziu... Era intuneric. Cum ar fi nimerit?
Dar el cunostea ca-n palma padurea, fiecare carare, fiecare ridicatura, brazda, copac, fiinta...
"Te tin eu de mana!", spuse el, timid...
"Mi-e frica!", spuse ea.
"Va fi bine, trebuie doar sa ma lasi sa te conduc".
Ea accepta mai mult de teama si de rusinea de a nu fi considerata fricoasa. Dar simtea ca era important sa parcurga acest drum...Il tinea de mana, nu vedea nimic si cand pasea avea sentimentul ca se loveste de tot si toate. El mergea ca si cum era zi. Ea mergea ca si cum ar fi fost oarba, dar si atunci ar fi pasit mai sigur ca acum...
I se parea ca aude zgomote in spatele ei, ca este strigata, ca se joaca cineva cu ea... Reusi sa strabata drumul pana la izvor, iar acolo tremurul i se tranforma in liniste. Din spatele unui copac un inger aparu in toata splendoarea lui si semnele lui erau ca totul va fi bine. Efectul povestii se facea simtit...
Au luat apa, iar pasii spre bordei erau altfel acum. Mai usori, desi cizma ei se rupse si ea pasea desculta pe pamantul umed de roua diminetii ce avea sa vina curand.
Cand zari lumina felinarului lasat in fereastra, tresari. Intra si se scutura de toate greutatile acumulate. Era eliberata. Si abia acum intelegea adevarul...
Trecuse prin noaptea sufletului ei, iar libertatea era si a ei, si a lui.... Vraja era rupta pentru amandoi.
