Am pe buze farame din cerul pe care il stiam senin si-n fiecare noapte sarut stelele intalnite in cale. Lor le spun despre ceea ce simt pentru tine si despre cele 999 de trepte pe care le urc si cobor zilnic de dor de tine...
Sovaielnic imi astern cuvintele ce curg din stiloul plin cu cerneala iubirii mele caci mi-e teama ca nu vor ajunge la tine.
Intreaba ochii mei cand ai sa vii ce au vazut in ceata lasata dupa plecarea ta, intreaba-i cum adunau cioburile colorate de pe cer sperand ca printre ele sa descopere un semn de la tine care sa le spuna ca ti-a fost dor de ei...
Am sangerat, da! Dar vina mi-o asum pentru ca-mi cunosteam vulnerabilitatea si stiam ca voi plange la marginea lumii, in locul in care altadata mi-am dus inima... Am fost calcaiul lui Ahile si stiu ca stiai ca asta sunt...
In lunga mea varsare catre tine mi-am inaltat privirea si undeva, departe doua brate ostenite de suferinta imi promiteau linistea lor...
Noptile aprind tamaie, zilele scriu rugaciuni pentru tine, adun raze de luna si raze de soare pentru ca atunci cand voi ajunge in delta fiintei tale sa te infasor in ele si sa te vindec de vietile in care nu ai stiut ce este iubirea...
Mi-am ars numele tau in fiinta care sunt si intamplarea acestei iubiri de unii uitata va strabate urmatoarele veacuri de vieti pe care de data aceasta le vom trece impreuna... Te iubesc!
